Pentru cei care nu se tem de inaltime: Asa arata cea mai ciudata casa din lume! FOTO

61569928

Pentru cei care nu au frică de înălţimi şi care îşi doresc o casă ieşită din comun, o firmă imobiliară din Australia a creat "casa de vis", scrie Business Insider.

Casa proiectată de firma Modscape se numeşte "Casa de pe Stâncă" pentru că efectiv "atârnă" de o stâncă.

Potrivit Business Insider, proiectanţii au folosit bare de oţel pentru a fixa casa în stâncă.

"Proiectul a apărut ca răspuns la cererile clienţilor de a găsi soluţii pentru a putea folosi suprafeţe greu accesibile de pe Coasta Australiei", se arată pe site-ul firmei Modscape.

casa

Aflată chiar deasupra oceanului, casa de cinci etaje are trei dormitoare, un living, o bucătărie şi ferestre mari cât peretele care oferă o vedere spectaculoasă şi care poate tăia respiraţia oricui.

casa

Casa este dotată cu un garaj ce poate găzdui două maşini, iar pe acoperiş se poate construi o arie deschisă unde locuitorii se pot bucura de jacuzzi şi grătar.

casa

Legătura între etaje se face cu ajutorul scărilor şi al unui lift.

Deşi casa pare că nu este deloc sigură, fostul preşedinte al Institutului Regal de Arhitectură din Marea Britanie, Maxwell Hutchinson, a dat asigurări că o astfel de casă este perfect locuibilă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61570492
Incepe adevarata competitie a vocilor - Vocea Romaniei! Diseara, de la 20.30, la ProTV!
Astazi, de la ora 20:30, se da startul celui mai spectaculos show pe care il poti urmari la televizor in aceasta toamna!
61570025
(P) Turneul Roots Revival Romania aproape de debut
Instrumente traditionale din Iran, Turcia, Armenia si Bulgaria reaprind spiritul Mariei Tanase
61567121
"E relaxant, dupa un an plin de munca face bine la organism" Cine sunt barbatii care cheltuiesc pana la 3000 de lei pe luna! VIDEO
Tratamentele corporale sau anti-rid nu mai sunt doar pentru femei. Managerii clinicilor de specialitate spun ca numarul clientilor a crescut anul acesta cu 40% si au programari in egala masura pentru barbati si femei.