"New York-ul Mediteranei" Cum arata turnurile de 47 de etaje fara lift:FOTO

61393287

Un zgârie-nori cu 47 de etaje şi cu altitudinea de 200 de metri conceput cu scopul de a ajunge cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa are,

 doar cu câteva luni înainte de terminarea construcţiei, o problemă esenţială: dezvoltatorii nu au inclus un ascensor în proiect.

Turnurile InTempo din Benidorm, un oraş din provincia Alicante, Spania, erau concepute iniţial să aibă doar 20 de etaje, dar dezvoltatorii au hotărât să crească proiectul la 47 de niveluri şi la 200 de metri, clădirea fiind menită să devină "o viziune a viitorului" şi un simbol al ieşirii Spaniei din criza financiară, scrie dailymail.co.uk.

Imobilul este dotat cu ascensor pentru primele 20 de etaje, dar de la acest punct în sus există doar scări, iar în clădire nu mai este disponibil spaţiu pentru includerea unui alt echipament de ascensor. Controversa în jurul turnurilor din Benidorm s-a accentuat în ultimele săptămâni, după plecarea echipei de arhitecţi.

Aceştia au demisionat, în ciuda faptului că ultimele opt etaje din proiect, care erau menite să unească cele două turnuri de grădini şi piscine, au rămas incomplete.

Cotidianul spaniol El Pais,  care a primit acces la documente, a descoperit mai multe nereguli în cel mai mare proiect al oraşului turistic: nu numai că muncitorii nu au mai fost plătiţi din 2010, dar au fost şi nevoiţi să se deplaseze în mers în clădirea pe jumătate construită, întrucât singurul lift existent a fost construit abia după terminarea primelor 23 de etaje.

De asemenea, ascensorul care în cele din urmă fusese instalat s-a prăbuşit în iulie 2011, rănind 13 muncitori. Ambulanţele au întâmpinat atunci mari probleme în a ajunge la locul accidentului, pentru că zona care înconjura şantierul nu fusese eliberată pentru accesul vehiculelor, din dorinţa de a economisi bani.

Mai multe pe mediafax.ro

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61395629
Asa ar putea arata metroul viitorului! VIDEO

Un tren cu aspect futurist, care în viitor ar putea deveni tipul de metrou folosit pentru transportul în comun, a fost dezvăluit în Marea Britanie.

61396693
Au intrat sa-si cumpere o cafea: Ce a urmat dupa este de fapt cea mai tare farsa pe care ai putut s-o vezi pana acum: VIDEO

Inspirati de scenele de film horror Carrie, cativa tineri actori au pus in scena una dintre cele mai reusite farse de pana acum:

61396697
"Ajuta la detectarea zambetelor false de cele adevarate" Cum ne ajuta cartile de fictiune:

Operele de ficţiune reprezintă genul literar care solicită cel mai mult capacitatea intelectuală a cititorilor, permiţându-le astfel să recunoască mai bine gândurile şi emoţiilor altora, se arată într-un studiu al cercetătorilor americani.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.