Giorgio Armani spune care este CHEIA succesului: "La 32 de ani nu trebuia sa muncesc din greu, pentru ca aratam bine!"

60617173

Designerul Giorgio Armani spune că nu i-a fost deloc greu să se facă remarcat în tinereţe, întrucât avea un fizic foarte plăcut, scrie femalefirst.co.uk.

"Până în jurul vârstei de 32 de ani, obişnuiam să fac munci lipsite de importanţă într-un magazin general. Trebuia să aleg hainele care urmau să fie expuse în vitrină. Nu trebuia să muncesc din greu, pentru că arătam bine.

Directoarele magazinului obişnuiau să mă favorizeze, făcând astfel ca lucrurile să fie foarte uşoare pentru mine", a declarat Giorgio Armani.

Giorgio Armani

 

Designerul italian, în prezent în vârstă de 78 de ani, a ajuns însă după o vreme la concluzia că dacă va continua în acest fel nu va putea să obţină nici împliniri profesionale, nici respectul colegilor de breaslă.

"Am înţeles că nu mai puteam şi că nu mai doream să trăiesc aşa - din firimiturile acestei meserii frumoase, fără să muncesc din greu, fără să îmi asum riscuri, fără să lupt pentru asta.

Giorgio Armani

 

Am învăţat să lucrez în toate subdomeniile acestei profesii. Mai întâi, m-am dedicat în exclusivitate designului de modă, pentru că aveam un partener care se ocupa de toate aspectele economice şi practice.

Iar apoi, când partenerul meu (Sergio Galeotti, n.r.) a murit, a trebuit să mă ocup singur de toate. A trebuit să mă trezesc cumva şi acest lucru m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi", a spus Armani într-un interviu acordat La Reppublica.

Giorgio Armani, născut pe 11 iulie 1934 la Picenza, este unul dintre cei mai renumiţi designeri din lume.

Deşi a studiat iniţial medicina, a preferat se se îndrepte spre arta fotografică şi apoi spre modă. A lucrat vreme de şapte ani la departamentul vestimentar al magazinului general Le Rinascente.

Giorgio Armani

 

Din 1961 până în 1970 a lucrat ca designer al casei de modă Nino Cerruti, iar în 1974 şi-a deschis, împreună cu Sergio Galiotti, propria casă de modă, Armani.

Succesul a venit aproape instantaneu, creaţiile sale s-au vândut imediat, iar renumele designerului italian, supranumit "Il Maestro", a căpătat rapid o faimă greu de egalat. În 2012, averea designerul italian era estimată la 7 miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60617156
5 alimente care trebuie EVITATE pentru a avea un ABDOMEN plat:

Nu consumaţi niciodată aceste alimente dacă doriţi să aveţi un abdomen plat, potrivit livestrong.com.

60617138
Iti plac The Cranberries? Vin in Romania! Concertele lunii octombrie, la Bucuresti:

Ai de unde sa alegi si luna asta.

60617127
Descoperirea care o sa te lase MASCA: Cum sa slabesti usor!

Esti supraponderal? Trebuie sa citesti asta:

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.