Portret: De la Nistru pan' la Tisa, tot turistul plansu-mi-s-a
Nu avem noi campii de lalele, dar ne laudam cu palmieri aclimatizati. Nici podgorii intregi datatoare de sampanie fina. Adevaratul elixir al lui Bachus sta ascuns intr-un zaibarel, parol!
Si la ce ne-ar mai trebui plaje cu Nisipuri de Aur, cand banalul nostru litoral este luminat de fete cu cosite mai stralucitoare ca soarele.
Romania nu a fost uitata de mama natura la impartirea avutiilor. Ne-a dat iesire la mare, intrare la munti, delta la Dunare si codrul cu izvoarele. Multi ne-au sarit la grumaz, sa ne izgoneasca de pe pamantul nostru, dat din mosi stramosi. Figuri de legenda, cu bratele-narmate si cu foc in vene, au construit fortarete si au stiut sa-si primeasca oaspetii nepoftiti cu sare in ochi.
Vrajiti de povesti cu varcolaci, furati de frumusetea peisajelor si imbiati de providentiala ospitalitate romaneasca, turistii neaosi sau venetici ar trebui sa se simta atrasi de ideea unei vacante in tara noastra ca armatele otomane de aurul dacic.
Prefera, in schimb, sa se bronzeze mai jos, adica mai inspre sud, pe malul bulgaresc al Marii Negre. Nici acolo nu sunt scuturi antialge, dar sansele de a gasi pe plaja seringi sau tevi ruginite si ascutite, care te invita sa pleci acasa cu te miri ce infectii – amintiri de neuitat, sunt mult diminuate, spre inexistente.
Parca nici drumul pana in Grecia, Turcia sau Bulgaria nu dureaza atat de mult cat drumul spre mare ori spre munte. Inainte ramaneai blocat la vederea unor turme intregi de dobitoace in mijlocul autostrazii. Acum stai blocat in coada interminabila de masini.
Si tocmai cand ziceai hop si iti savurai cocktail-ul de hamei pe cearsaful plin de nisip, iata ca din spuma marii apare jeep-ul brun, atras de aventuroasa plaja ca ursul carpatin de “deliciile” din containerele de gunoi din jurul cabanelor.
Nici Bucurestiul nu e atarnat prea comod pe harta turismului international. Degeaba s-au opintit unii sa-i construiasca ditamai Casa Poporului, a doua cladire ca marime din lume, daca in coasta ei rasare in orice clipa, ca pe vremea Ducai Voda, ba un comunitar, ba o magaoaie din sticla si otel.
Gasim sau nu o odaie decenta unde sa ne cazam, personalul ne trateaza ca pe rudele sarace de la tara, nu avem mijloace de transport in comun, pe partie ne dam cu colacul. Lasa ca merge si asa, dormim linistiti, publicitarii din afara lucreaza pentru noi. Fara Bram Stoker, Vlad Tepes ar fi domnit in uitare, dar fara Anthony Bourdain, Romania si-ar fi pastrat izul de tara cu pretentii europene, nu de Ev Mediu intarziat.
Ne tot lamentam ca nu avem cu ce, dar uitam sa ne valorificam si sa ne promovam avantajele. Se prea poate ca Romania sa fi ramas corigenta la multe materii, inclusiv la turism. Dar unde ar mai avea ocazia europeanul sa manance o telemea naturala, un magiun care da clasa terciului bulgaresc sau o leguma fara pesticide si alte substante chimice.
Este ca in viata. Daca nu avem loc in jeep, trebuie sa ne multumim si cu o Dacie papuc. Insa cu o singura conditie: mai devreme sau mai tarziu sa ajungem si noi la destinatie.
