Zeci de școli vor fi închise luni, în București, din cauza ploșnițelor. LISTA unităților de învățământ

×
Publicitate

Şcolile din Sectorul 5 al Capitalei vor fi închise, luni, pentru activităţi de dezinsecţie, după ce a fost semnalată prezenţa ploşniţelor în Şcoala Gimnazială ”I.C. Brătianu” şi Şcoala Gimnazială ”Petrache Poenaru”.

Potrivit Primăriei Sectorului 5, edilul Cristian Popescu Piedone a solicitat iniţierea demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector în 25 martie, pentru dezinsecţie în şcoli şi în perimetrul acestora, începând de vineri, după finalizarea orelor de curs. Edilul a stabilit de comun acord cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ca şcolile să fie închise, având în vedere sesizările venite din partea părinţilor.

Descarcă documentul cu lista școlilor închise de la finalul articolului.

”Măsura vine în urma cazurilor izolate de existenţă a ploşniţelor în Şcoala Gimnazială «I.C. Brătianu» şi Şcoala Gimnazială «Petrache Poenaru», pentru asigurarea protecţiei sănătăţii copiilor şi a cadrelor didactice”, arată sursa citată.

În acest sens, Direcţia de Învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

”Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5. Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte. Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. Îi asigur pe copii, profesori şi părinţi de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

În Sectorul 5 al Capitalei sunt peste 50 de școli, grădinițe și licee, conform Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62434812
Controale în școlile și liceele unde s-au obținut medii mai mici de șapte la simulări. Ce își propun autoritățile
În ultimul ceas, rezultatele slabe obținute de elevii din anii terminali la simulările examenelor naționale mobilizează autoritățile.  
62431632
Școlile sunt obligate să publice autorizaţia de securitate la incendiu, potrivit unui proiect adoptat de Senat
Unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să publice pe site-ul propriu avizul autorizaţiei de securitate la incendiu, precum şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare, prevede un proiect adoptat luni de Senat.  
62390546
Când încep înscrierile la creșă și la grădiniță 2024. Anunțul făcut de Ministerul Educației
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă va începe la finalul lunii mai, potrivit anunțului făcut luni de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.