VIDEO uimitor. Un bărbat este lovit de fulger, dar reușește să supraviețuiască

62232547
youtube.com

Un bărbat de 35 de ani din Indonezia, care lucra ca paznic pentru o companie din nordul Jakarta, a fost lovit de un fulger, dar ... a supraviețuit.

Înregistrarea video, făcută publică de o companie media indoneziană și postată apoi pe rețelele de socializare, potrivit Russia Today, îl arată pe bărbat cu merge în ploaie sub o umbrelă, pe lângă posibile vehicule militare parcate în zonă.

După aproximativ 15 secunde, acesta este lovit de o explozie și scântei, iar imaginile îl arată întins pe asfaltul umed. Bărbatul nu reușește să se ridice, iar oamenii aleargă spre el.

Bărbatul a supraviețuit, dar a suferit arsuri la mâini, potrivit Detik News. Inițial a fost tratat la spital, iar acum se recuperează acasă.

Se presupune că aparatul de tip walkie-talkie al gardianului, pe care îl avea în mâini, ar fi atras descărcarea fulgerului.

Șansele de a fi lovit de fulger depind de o serie de factori, inclusiv de locația geografică. De exemplu, decesele dintr-o astfel de cauză ajung anual la sute în India, în timp ce în SUA fulgerele ucid în medie 50 de oameni pe an.

Cei care supraviețuiesc, pot suferi stop cardiac, arsuri severe și leziuni cerebrale pe tot parcursul vieții.

De asemenea, bărbații sunt loviți de fulgere mai des decât femeile, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), care afirmă că aproximativ 85% dintre victimele fulgerelor sunt de sex masculin. Se crede, de asemenea, că purtarea unei umbrele mărește posibilitatea de producere a unui fulger.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62231516
După sarmalele și fripturile de Crăciun, românii s-au dus la restaurantele fast-food

Nici vremea nu a fost prea prietenoasă, așa că o ieșire la film sau la cumpărături a fost alegerea perfectă.

62232345
Final de vacanță, dar și coșmar în trafic pentru mii de români care se întorc de la munte

Spre deosebire de ieri când soarele a strălucit, duminică, pe Valea Prahovei a plouat, iar ceața și frigul au fost nelipsite din peisaj.

62232540
Deținuții de la Jilava primesc la masa festivă de Crăciun sarmale, cozonac și spaghete cu bacon. Printre ei, și Radu Mazăre

Deținuții de la Penitenciarul Jilava au primit la masa festivă de Crăciun sarmale, cozonac, dar și spaghete cu bacon. Printre VIP-urile care își ispășesc pedepsele la Jilava se află Radu Mazăre și Remus Truică.

Recomandări
Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.