Un tânăr și-a făcut un selfie lângă iubita care îl înșela, fără ca ea să-și dea seama. Mesajul transmis

61946445
The Sun

Un tânăr din Argentina și-a surprins iubita în timp ce îl înșela la o petrecere și a decis să-și facă un selfie cu întreaga scenă, iar fotografia a devenit ulterior virală.

Mariano, în vârstă de 20 de ani, s-a trezit la aceeași petrecere cu iubita lui, dar a avut un șoc când a observat că aceasta flirta cu un alt bărbat.

Noul cuplu era cu siguranță prea ocupat să remarce prezența lui Mariano la petrecere, așa că acesta s-a așezat pe canapea lângă ei și și-a făcut un selfie. În spatele lui apare iubita acestuia în brațele altui bărbat, sărutându-se.

Bărbatul a distribuit imediat fotografia în mediul online cu mesajul: ”Iubita mea (acum fosta) nu și-a dat seama că am venit amândoi la aceeași petrecere”.

selfie

Bizar este faptul că tânăra nu și-a dat seama că iubitul ei a fost prezent la aceeași petrecere până în momentul în care a văzut fotografia online.

După ce fotografia a devenit virală și a adunat peste 67.300 de like-uri, Mariano a postat și o parte din conversația cu iubita lui, care încerca să repare greșeala.

”Eram foarte beată și el era extrem de insistent cu mine. Mi-a povestit o grămadă de lucruri și nu știu cum s-a ajuns acolo. Te iubesc și vreau să fiu cu tine”, i-a scris tânăra, fără succes, însă.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61946429
O infirmieră româncă din Italia s-a îmbogăţit furând de pe cardurile pacienţilor
O infirmieră româncă care lucra la spitalul din Padova a strâns o sumă impresionantă de pe cardurile celor de care ar fi trebuit să aibă grijă.
61946638
Un italian i-a înscenat un accident auto unui muncitor român care îi repara casa
Cazul este anchetat de poliţia din provincia Lucca.
61946399
Un motan fără auz, desemnat „prezicătorul oficial” al Campionatului Mondial de Fotbal 2018
Ahile, un motan care și-a pierdut auzul și care trăiește în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a fost desemnat „prezicătorul oficial” al câștigătorilor.