Totuși, T. gondii nu este singurul parazit pe care pisicile și oamenii au neșansa de a-l împărți. Într-un nou studiu publicat în revista PLOS One, cercetătorii atrag atenția asupra unui parazit protozoar numit Giardia duodenalis. Echipa de cercetare afirmă că aceasta este cea mai amplă investigație realizată până în prezent privind prevalența parazitului la pisicile domestice din America de Nord, scrie Science Alert.
Deși majoritatea infecțiilor cu G. duodenalis nu provoacă simptome, parazitul poate cauza atât la oameni, cât și la animale o boală numită giardioză. Aceasta poate provoca diaree, dureri abdominale, slăbiciune și alte semne de afectare a sănătății, inclusiv întârzierea creșterii la animale.
În cadrul studiului, coordonat de medicul veterinar Margaret Wingerd, autoarea principală a cercetării și reprezentantă a VCA SouthPaws Veterinary Specialists & Emergency Center din Fairfax, Virginia, cercetătorii au analizat peste 157.000 de probe de materii fecale recoltate de la pisici domestice din Statele Unite și Canada.
Ce pisici prezintă cel mai mare risc de infectare
Folosind teste PCR, echipa a identificat G. duodenalis în 9.962 dintre probele analizate, ceea ce corespunde unei rate generale de detecție de 6,3% — aproximativ o pisică din 16 testate. Dintre probele pozitive, 1.840, adică 18,5%, au indicat prezența grupurilor genetice A sau B ale parazitului, care au potențial zoonotic. Aceasta înseamnă că infecția s-ar putea transmite, în anumite condiții, de la animale la oameni.
În rândul pisicilor purtătoare ale parazitului, cercetătorii au identificat mai multe tipare. În general, masculii aveau o probabilitate ușor mai mare de infectare decât femelele, iar pisicile tinere erau mai predispuse la infecție decât cele în vârstă.
Puii de pisică au înregistrat o rată mult mai mare de rezultate pozitive, de 10,7%, comparativ cu pisicile în vârstă de cel puțin 10 ani, în cazul cărora rata a fost de 1,3%. Totodată, puii au prezentat cea mai mare proporție de infecții cu grupurile genetice A și B, de 19,9%.
În cazul pisicilor adulte care nu fuseseră sterilizate, probabilitatea de a purta parazitul era, în general, mai mare decât în cazul celor sterilizate. La puii de pisică, însă, s-a observat tendința opusă.
Cercetătorii presupun că riscul mai ridicat înregistrat la masculi și la pisicile nesterilizate ar putea fi explicat prin diferențele de expunere. Acestea pot fi legate de condițiile în care sunt ținute animalele — în interior sau în exterior —, de tendința mai mare de a hoinări ori de diferențele în capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile.
În ceea ce privește riscul mai mare de infectare la puii de pisică decât la animalele mai în vârstă, cercetătorii consideră că explicația ar putea fi dezvoltarea unei imunități dobândite odată cu înaintarea în vârstă. O altă posibilitate ar fi diferențele de expunere la parazit, determinate de mediul în care trăiesc și de nivelul de activitate al animalelor.
Anotimpul influențează răspândirea parazitului
Se pare că și anotimpul are un rol important. Ratele de detecție au fost semnificativ mai mici vara, când au ajuns la 4,6%, comparativ cu iarna, când au atins 8,1%.
„Chisturile de G. duodenalis pot supraviețui perioade îndelungate în medii răcoroase și umede”, scriu cercetătorii în studiu.
„Acest lucru ar putea explica, în general, rata mai scăzută a infecțiilor vara, deoarece în acest anotimp vremea tinde să fie caldă și uscată, iar chisturile au șanse mai mici să supraviețuiască.”
Per ansamblu, rezultatele arată că doar aproximativ 1,2% din cele peste 157.000 de probe analizate conțineau paraziți care ar putea infecta oamenii. Deși proporția este relativ mică în raport cu numărul total de pisici testate, cercetătorii afirmă că prevalența parazitului justifică prudență și monitorizare atentă.
„Având în vedere capacitatea G. duodenalis de a infecta o gamă largă de gazde, inclusiv oameni și animale, acest protozoar poate reprezenta o problemă de sănătate publică”, scriu autorii studiului.
