Schimbării fizice semnificative în ultimul secol. Bărbații au crescut în înălțime dublu față de femei

×
Publicitate

În ultimul secol, bărbații au crescut în înălțime și greutate de două ori mai mult decât femeile. Este concluzia unui studiu britanic, făcut în zeci de țări, confirmată și de antropologii de la noi.

Totul se întâmplă pe fondul calității din ce în ce mai bune a vieții, spun cercetătorii, dar evoluția ține și de modul în care femeile își aleg partenerii.

Studiul, efectuat de o universitate londoneză, a inclus 69 de ţări şi criterii multiple, inclusiv ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. S-a dovedit că bărbații au crescut în înălţime de două ori mai mult decât femeile, în ultimul secoI.

Creşterea în înălţime, femei vs. bărbaţi:

- femei - de la 1.59 m la 1.62 m

- bărbați- de la 1.70 m la 1.77 m

În Marea Britanie, de exemplu, înălţimea medie a femeilor a crescut cu trei centimetri. La bărbaţi, creşterea a fost de şapte centimetri.

La noi, un alt studiu a arătat ca românii din anii '90 erau mai înalţi, în medie, cu 3-4 centimetri, decât cei din anii '60.

Angela Simalcsik, cercetător Centrul de Cercetări Antropologice Iași: „Se transformă organismul, pentru că are condiții bune de viață. Din toate segmentele corpului s-a accelerat cel mai mult lungimea membrului inferior, de la bazin până, inclusiv, la talpă."

Cauzele sunt multiple, spun antropologii.

Angela Simalcsik, cercetător Centrul de Cercetări Antropologice Iași: „Testosteronul, într-adevăr, accelerează creșterea în înălțime, alimentația, bărbații sunt cu predilecție consumatori de proteine animale, de carne, produse lactate, ori femeile preferă mai degrabă o alimentație bogată în fructe, legume, cereale, se axează pe menținerea siluetei, ceea ce nu le ajută neapărat în creșterea asta naturală."

Studiul arată că selecția sexuală a schimbat corpurile bărbaților și femeilor.

Acestea preferă parteneri mai înalţi, din motive care ţin de evoluţie şi de sentimentul de protecţie, deşi nu vorbim neapărat o regulă dominantă.

Tineri: „Contează foarte mult înălțimea, pur și simplu să fie bine făcut."
(...)
„Să fie mai înalt decât mine. Mi-aș dori să preiau o genă mai bună mai încolo, pentru copilul meu."
(...)
„Să mă simt mai mică decât el. Îmi dă ideea asta de siguranță și că poate să protejeze."

Potrivit antropologilor, creşterea în înălţime se va opri, atât la bărbaţi, cât şi la femei, pe măsură ce condiţiile de viaţa vor deveni asemănătoare în lume.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62513846
Peste 22% dintre copiii români petrec peste cinci ore zilnic în fața ecranelor - OMS. „Nu își dau seama că sunt dependenți”

România este pe primul loc în Europa la consumul problematic de tehnologie în rândul celor mici.

62514610
Micii producători români, blocați la poarta marilor magazine. Ministrul Agriculturii vine cu soluții

Deși crește numărul producătorilor de legume, ori de bunătăți din carne și lapte, mulți rămân cunoscuți doar la nivel local. În lipsa unei cantități constante, marile magazine nu colaborează cu fermierii, care nu vor să se asocieze în cooperative.

62514568
Românii au găsit o nouă destinație de weekend, după intrarea în Schengen. Este la doi pași de graniță

Pentru că nu mai stau la cozile din vamă, mulți își petrec weekendul în stațiunile termale din Ungaria. Alții le-au preferat pe cele din țară.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.