Spotlight 2023 - Festivalul Luminilor din București. Harta străzilor și clădirile cu instalații luminoase

62341464

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii a ajuns la a șaptea ediție, iar un număr record de instalații luminoase vor fi amplasate pe unele dintre cele mai emblematice clădiri, străzi și monumente din București.  

A șaptea ediție a Spotlight se desfășoară în intervalul 21-23 aprilie în București și se intitulează Geometry of the City. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, a devenit parte a The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureştiul cu cele mai mari oraşe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spaţiul public.

La ediția din aprilie 2023 vor participa artişti din Olanda, Franţa, Austria, Ungaria şi România, iar timp de trei zile, clădiri iconice, monumente istorice de pe Calea Victoriei și Centrul Vechi își vor schimba înfăţişarea prin sesiuni de video mapping, proiecţii de light art şi instalaţii multimedia, prezentate în premieră.

Harta străzilor și clădirilor cu instalații luminoase

Spotlight 2023

Noutățile de la Spotlight 2023 – Geometry of the City

La ediția a șaptea a Spotlight a fost introdus în circuitul clădirilor pe care sunt instalate instalații luminoase și Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest. Pe fațada acestuia va fi o proiecţie luminoasă de foarte mari dimensiuni, ce poartă semnătura unuia dintre cei mai importanţi artişti contemporani din România, Roman Tolici, se arată pe site-ul oficial al evenimentului spotlightfestival.ro.

Spotlight 2023

Anul acesta harta Spoltight se extinde și în Centrul Vechi. O instalație luminoasă va fi proiectată pe Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB.

Un alt element de noutate în al ediţiei din acest an a festivalului este muzica corală inclusă în programul Spotlight ca element de inspiraţie pentru un spectacol de videomapping. Prin asta, Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu o sesiune de videomapping pe faţada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu vocal.

Spotlight 2023

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.00 și se încheie la ora 23.00.

Restricții de circulație pe perioada festivalului Spotlight 2023

În perioada 21 - 23 aprilie, între orele 19,00 - 23,00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între bulevardul Dacia şi bulevardul Regina Elisabeta, fără afectarea intersecţiilor. Se va permite traversul auto pe la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Pe durata restricţiilor se va asigura o bandă de urgenţă pentru accesul auto la instituţiile din zona afectată.

Articol recomandat de sport.ro
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62341450
Un sat liniștit din Anglia, terorizat de oi „huligance”. Cum au reușit mioarele să-i scoată din minți pe localnici

O turmă de oi face ravagii într-o localitate din Anglia, motiv pentru care localnicii au devenit din ce în ce mai furioși.

62341447
Un turn uriaș de apă s-a prăbușit la Oradea. Ce s-a întâmplat VIDEO

Un turn de apă înalt de 34 de metri a fost demolat printr-o dinamitare controlată, în prezența câtorva zeci de curioși. Uriașa structură de beton de 250 de tone v face loc unor blocuri de locuințe.

 

62341429
O pisică uriașă care cântărește 18 kilograme a fost adoptată în SUA. FOTO

Patches, o pisică uriașă care cântărește 18,2 kilograme, a fost adoptată în Virginia, SUA, scrie Metro.

Recomandări
Benzinarie Inquam An
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari scumpiri la benzină. Creștere de 6,6% într-o singură lună

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creşteri ale preţului la benzină, în luna august, faţă de iulie 2026, cu un avans de 6,6%, în condiţiile în care media la nivel de Uniune a fost de 3,3%, potrivit datelor Eurostat.

Siegfried muresan id14823 inquam photos george calin
Surse: Siegfried Mureșan le-a spus liberalilor că vor merge la vot în Parlament. „Guvernul nostru sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan le-a transmis, marți, colegilor din PNL că procedura pentru învestirea noului guvern va fi dusă până la capăt și că liberalii se vor prezenta la votul din Parlament, potrivit unor surse.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 4
Șapte persoane, reținute după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Au fost făcute 29 de percheziții

Şapte persoane suspectate că au participat la violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute, marţi, iar audierile continuă. Procurorii au emis 30 de mandate de aducere.