Ploaie de stele la festival. Participanții la un eveniment unic din inima Transilvaniei au putut vedea Perseidele

×
Publicitate

Arta, muzica și perseidele sunt rețeta unui întâlniri relaxante la un conac din județul Covasna. Mulți oameni au ajuns în zonă, atrași de peisajele spectaculoase și acordurile unor cântăreți din țară și străinătate.

Conacul din comuna Zăbala, județul Covasna, i-a primit de vizitatorul cu o atmosferă de vis. Pe scena amplasată în curte, au urcat artiști din România, Ungaria și Rusia.

Oamenii și-au cumpărat biletele cu două luni înainte.

Spectator: „Am venit aici să vedem spectacolul. Se pare că este ceva unic”.

Reporter: „Cum vă relaxați?”

Participant: „Cu un spumant, m-am înconjurat de lumânări, am citit o revistă și urmează să privesc și să aud ceva frumos”.

Un festival care se întinde pe trei zile

Daminal Pal, organizator al festivalului: „Avem 8 concerte timp de trei zile și un spectru de genuri muzicale diverse de la muzică de film, muzică clasică, folk, muzica țigănească, balade. Deci este preponderent muzica instrumentală, dar avem și voce”.

Între timp, vizitatorii au putut urmări și spectacolul de pe cer.

Reporter: „Este pentru prima dată când vedeți Luna la telescop?”

Participant: „Da, și mi-am dorit de foarte mult timp să văd așa ceva”.

Nici expoziția cu instrumente muzicale nu a fost de ratat. Oamenii au învațat mai multe despre cum se fac viorile și cobzele.

Hadnagy Lehel, lutier: „Fața viorii a fost sculptată din această bucată de lemn și după aia parcurgem cu vizitatorii tot procesul și ce unelte folosesc”.

Festivalul se încheie în această seară. Experiența a costat 450 de lei, pentru trei zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62474177
Târg de bucate tradiționale la Baia Mare. Vizitatorii, așteptați cu mâncare făcută de gospodinele din zonă
Românii veniți acasă de peste hotare sunt așteptați, în acest weekend, cu mâncare tradițională în Baia Mare. Târgul „Dorul pâinii de acasă” a atras mulți vizitatori la Muzeul Satului, mai ales că preparatele au fost făcute de gospodinele din zonă.
62472838
Ciobănesc de Bucovina. Ce nevoi are acest câine și cum trebuie îngrijit
Ciobănescul de Bucovina este o rasă originară din România. Acești câini sunt cunoscuți pentru abilitățile lor excelente de pază și protecție, având o natură vigilentă și loială.
62474171
Primul ajutor în cazul unui accident moto. Exercițiu util organizat în Timișoara
Peste 200 de motocicliști din Timișoara au participat, sâmbătă, la un exercițiu util în cazul unui accident rutier.