Piromanul din Codlea a fost prins. Unde s-a ascuns după ce a incendiat trei mașini și fațada unui bloc

×
Publicitate

Piromanul de la Codlea a fost prins de polițiști în Mangalia. După ce a incendiat o mașină și alte două autoturisme, dar și fațada unui bloc, suspectul s-a ascuns pe litoral. Acolo a fost găsit de forțele de ordine.

Bărbatul de 56 de ani care a dat intenționat foc unei mașini aflate într-o parcare din orașul Codlea a fost prins, joi dimineață, de polițiști, la Mangalia.

După ce a comis fapta, suspectul a fugit la malul mării, unde a vrut să se ascundă de oamenii legii. În urma informațiilor obținute, o echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov a pornit spre municipiul Mangalia, unde împreună cu agenți ai IPJ Constanța au reușit să îl depisteze pe individ într-un apartament din oraș.

Potrivit unor surse, individul nu are domiciliul stabil în România și ar fi un fost prieten al proprietarului mașinii incendiate, chiar cel pe care păgubitul îl bănuia. Se cunosc de 15 ani, însă în urmă cu 4 ani au rupt relația din cauza unor neînțelegeri.

Bărbatul este cercetat acum pentru distrugere și urmează să fie adus la Brașov. Vă reamintesc, întâmplarea s-a petrecut marți noaptea. Incendiul a pornit de la o mașina parcată în fața unui bloc de patru etaje.

Focul s-a extins imediat la alte două vehicule din fața și din spatele autoturismului care ardea, dar și la fațada imobilului. Folosită în regim de taxi, mașina de la care a pornit incendiul era singura sursă de venit a proprietarului.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62485722
Maraton din NFL pe VOYO. New York Giants – Dallas Cowboys, vineri, de la 03:15, primul meci LIVE. Programul complet
Spectacolul din NFL este din această săptamâna în direct pe VOYO. Primul meci live din actualul sezon transmis de platforma noastră are în prim-plan una dintre cele mai iubite formații din circuitul profesionist.
62485712
Analiză ParentED: Numărul copiilor din România cu părinți plecați la muncă în străinătate, în scădere cu 17%
Peste 60.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, potrivit datelor publice* analizate de ParentED.
62485708
Coca-Cola și Pepsi au modificat rețetele. Mihaela Bilic: „Schimbă radical efectul produsului”. Reacția Coca-Cola
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit că Pepsi și Coca-Cola nu mai conțin cafeină.