Petrecerile de Crăciun ale firmelor, o investiție asumată. Concerte și prezentări de modă

×
Publicitate

Dincolo de agitația de sezon, e acea perioadă din an când șefii își amintesc cât de mult își respectă și își prețuiesc angajații.

Petrecerea de Crăciun reprezintă deja o investiție asumată, spun mulți manageri, pentru că oamenii așteaptă o astfel de recunoaștere a efortului depus pentru binele companiei. 

Dincolo de asta, unii primesc excursii peste hotare pe banii firmei, iar alții se aleg cu o ieșire la munte, în club sau la restaurant, trecute în hârtiile contabililor drept „beneficii în natură”.

Cu avionul spre Frankfurt, cu mașina spre munte sau în cartier la o fasole cu ciolan. Salariați cuminți, un grup de artișți tatuatori se declară răsfățați de șef, cel puțin la final de an.

Costi Azoiței: „Chiar și sărbătorile de iarnă le petrecem împreună, cu toate acestea cică nu s-au acrit oamenii unii cu alții!”

În acest caz, banii au venit din buzunarul patronului. După cum tot șeful decide tema petrecerii de Crăciun. Pentru o clinică dentară a fost glam party.

Dr. Simona Boberiș, medic stomatolog: „Băieții au respectat mai puțin, au crezut că e o glumă să-i îmbrăcăm așa cu mult sclipici. Fetele au fost foarte puse la punct. Am stat toată noaptea, până la 4 dimineața.”

Contabilii pot „prinde” în acte petrecerea firmei ca beneficiu în natură pentru angajați. Practic, în acea lună se mărește salariul, plătind statului impozitul aferent.

Dr. Jona Yousif, partener: „Nota de plată nu o s-o plătească niciodată angajatul, o să fie plătită de firmă. Suntem toți la fel, începând de la femeia de serviciu până la headquorters, adică șefi.”

Distracția poate fi prinsă și în cheltuielile de protocol, în limita de 2%.

Negociat, prețul meniului de petrecere ajunge la 100-200 de lei. La grupurile mai mici, 20-40 de indivizi, sunt preferate meniurile prestabilite. Dar pentru corporații, evenimentele care adună chiar și 800-900 de colaboratori și angajați sunt ocazii să arate că „au cu ce”.

Și ajungem la bufet cu zeci de feluri de mâncare și, pentru băuturi, open bar cu long drinks, shot-uri și cocktail-uri din fructe proaspete.

Mai ceva ca la nuntă, se face și un program artistic, pentru că firma poate rămâne cu un câștig de imagine.

Osama Saffarini: „O să avem o cântăreață și chiar o prezentare de modă. Dar este o petrecere dedicată celor din companie. Mai ales că sărbătorim 25 de ani ai companiei.”

Loredana Tache: „Trebuie să-ți impresionezi șefii și colegii asupra cărora vrei să ai influență. Va trebui să facem față atât etichetei, cât și stilului petrecerii. Putem fi și glamour pentru că avem paiete, și elegante în conformitate cu statutul nostru.”

În toiul distracției, nu uitați totuși că sunteți la petrecerea firmei. Orice spuneți sau faceți vă poate urmări a doua zi, la serviciu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62100124
Motivul revoltător pentru care un pensionar de 94 de ani a fost amendat: „Sunt dezgustat”

Un pensionar de 94 de ani din Marea Britanie a fost amendat cu aproape 200 de euro, după ce și-a oprit mașina timp de câteva secunde la aeroport pentru a întreba unde să parcheze.

62100113
Ce a găsit un copil când a mușcat dintr-o banană: „Am fost șocată. Fiți atenți!”

Un copil din Marea Britanie a găsit mai multe ace de cusut într-o banană.

62100112
Imagini tulburătoare. Și-a bătut copilul de 1 an pentru că a întrerupt-o din jocuri VIDEO

Mai multe imagini surprind momentul în care o femeie din Canada își bate și bruschează copilul în vârstă de un an, după ce ar fi întrerupt-o în timp ce se juca pe calculator.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.