Pățania unui cuplu care a zburat 13 ore lângă un câine cu flatulență. „Nu puteau să scoată câinele pe culoar”

62385396
Shutterstock

O familie care a călătorit într-un zbor transatlantic a cerut banii înapoi, spunând că au fost nevoiți să suporte „vânturile” și sforăitul unui câine aflat lângă ei. 

Era „un câine de suport emoțional” și de aceea nu se afla într-o cușcă, în cală.

Gill și Warren Press au călătorit 13 ore de la Paris la Singapore, lângă un câine de suport emoțional și susțin că acesta a sforăit și a tras vânturi pe toată durata călătoriei. Au plătit extra pentru clasa premium economy, dar susțin că nu le-a priit deloc călătoria din cauza animalului, așa că au cerut o rambursare.

Soții se îndreptau din Europa spre Noua Zeelandă și au zburat în prima fază de la Paris la Singapore.

„Am auzit acest zgomot - un sforăit puternic. Am crezut că este telefonul soțului meu, dar ne-am uitat în jos și am realizat că era câinele care respira. Am spus: "Nu vreau ca acesta să stea lângă noi toată călătoria. Nu puteau să scoată câinele pe culoar pentru că nu puteau trece cărucioarele, așa că a trebuit să vină mai încolo, ceea ce însemna că avea capul sub picioarele soțului meu. Soțul meu era în pantaloni scurți și se murdărea de saliva câinelui pe picior" a spus Gil, potrivit cotidianului Daily Star.

Ea i-a reclamat situația de două ori unei stewardese, dar echipajul i-a oferit pur și simplu partea din față a clasei economice. Întrucât plătiseră pentru un loc premium, au refuzat să se mute.

Femeia susține că animalul nu s-a oprit din „pârțâit" pe tot parcursul zborului, iar însoțitorii de zbor le-au spus că incidentul va fi consemnat în dosar.

Gill și soțul ei susțin că li s-au oferit vouchere de călătorie în valoare de 95 de lire sterline fiecare, la trei săptămâni după ce au călătorit lângă câinele cu flatulență, dar nu au fost mulțumiți și vor rambursarea integrală a banilor.

Reprezentanții Singapore Airlines au declarat pentru The Independent: „Singapore Airlines se străduiește să notifice clienții care ar putea fi așezați lângă un câine de asistență înainte de îmbarcarea în zbor. Ne cerem scuze sincere că acest lucru nu s-a întâmplat în acest caz și vom lucra cu echipele noastre de la aeroport pentru a ne asigura că această scăpare nu se va mai întâmpla pe viitor".

Nu este prima dată când un animal a făcut probleme într-un zbor. În iunie, un influencer pe TikTok - Madison Flores @diet.bean - a partajat un clip de 13 secunde care a obținut peste 9 milioane de vizualizări. În videoclip, o pisică roșcată cu un singur ochi poate fi văzută explorând bucătăria avionului. Pisica se strecoară adulmecând diverse cărucioare și sertare, iar apoi se culcă pe podea.

Unele companii aeriene permit ca animalele de companie să călătorească alături de stăpânii lor în atât timp cât sunt ținute într-o geantă de transport.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62383818
Vin Cabernet Sauvignon. Tot ce trebuie să știi despre celebrul vin roșu franțuzesc

Cabernet Sauvignon, adesea considerat "regele Vinurilor Roșii", este o varietate care nu necesită prezentare pentru pasionații de vin. Provenind din podgoriile din Bordeaux, Franța, acest vin este celebru și savurat pe scară largă în toată lumea.  

62385357
Zodiacul african: Cel mai primitiv și precis ghid astrologic. Vezi ce zodie ești și ce te reprezintă

Astrologia africană, una dintre primele forme de interpretare a cerului, își are originile în civilizațiile antice ale Africii. Înrădăcinată în Geomanție, acest sistem este recunoscut pentru precizia sa excepțională ca ghid astrologic.

62385348
Băuturile artizanale cuceresc piața românească, în ciuda prețului piperat. Se folosesc condimente și plante aromatice

Băuturile artizanale ocupă un segment tot mai mare din piață. Pe primul loc este berea, produsă în tot mai multe zone din România, unde artizani pricepuți testează tot felul de rețete. Și promit gusturi noi și arome inedite.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.