O româncă imobilizată în scaunul cu rotile și dependentă de morfină l-a impresionat profund pe Papa Francisc

×
Publicitate

Povestea dramatică a unei românce, țintuită de boală în scaunul cu rotile, l-a impresionat pe Papa Francisc. S-a întâmplat la o ceremonie religioasă din Italia, la care a participat și Sfântul Părinte.

După ce femeia și-a descris suferința pe care doar morfina o mai alină, credincioșii aflați în biserică au aplaudat-o, iar Papa a încurajat-o.

Papa a participat la evenimentul numit "Întâlnire de Mărturie și Rugăciune cu Săracii", ținut în Biserica „Santa Măria degli Angel” de la Assisi, din regiunea italiană Umbria. Acolo, Mariana a povestit cum a ajuns în Italia și cum a decurs viața ei după ce a fost depistată cu o boală care îi provoacă dureri cumplite. Își poate duce zilele doar cu ajutorul unui infuzor de morfină.

„Chiar dacă durerile mele sunt foarte puternice, sunt fericită că sunt astăzi aici, să vă cunosc personal”, a spus românca.

Mariana a ajuns în Italia în 2006, lăsând în urmă doi copii și un soț. Doi ani mai târziu, bărbatul ei a murit, așa că a fost nevoita să se întoarcă în România pentru a-și lua copiii. Apoi, s-a îmbolnăvit și a rămas fară loc de muncă.

Mariana: „Drama mea a început câțiva ani mai târziu: un sindrom dureros devastator care mi-a atacat coloana lombară și membrele inferioare. Au numit-o durere benignă pentru că nu provenea dintr-o tumoare, dar a fost suficient de devastatoare încât să-mi afecteze familia și viața profesională. Am fost sfătuită să fac o intervenție chirurgicală care, însă, în loc să-mi vindece boala, mi-a provocat o leziune gravă ce mă constrânge la o semi-infirmitate și care îmi dă dureri mari care nu dispar nici cu cele mai puternice medicamente. Am mai făcut 10 operații pentru a încerca să-mi ameliorez starea, dar fără rezultat. Nu aveam bani și aveam de crescut doi băieți care mergeau la școală. Nu a fost ușor. La un moment dat am fost nevoită să-mi părăsesc locul de muncă, eram disperată”.

În ciuda suferinței, femeia nu și-a pierdut încrederea. A fost ajutată de medici și de preoții Bisericii Catolice din Italia.

Mariana: „Am fost mereu credincioasă, așa cum m-a crescut mama mea, și în fiecare seară înainte de culcare, m-am rugat și mă rog la Dumnezeu mai întâi să-mi dea sănătate, să-mi dea puterea să-mi cresc copiii. Am reușit! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-o dă. Vă mulțumesc, Sfinte Părinte!”.

Papa Fracisc: „Deseori, prezența săracilor este văzută cu deranj și suportată, alteori se aude spunându-se că responsabilii sărăciei sunt săracii: o insultă în plus! Pentru a nu face nici cel mai serios examen de conștiință cu privire la propriile fapte, la injustiția unor legi și măsuri economice, un examen de conștiință despre ipocrizia celui care vrea să se îmbogățească peste măsură, se aruncă vina pe spatele celor mai slabi!”.

De mulți ani, Mariana și copiii ei sunt ajutați de voluntarii unei organizații caritabile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Ce destinații exotice au ales majoritatea românilor de Crăciun și Revelion

Mulți români își vor petrece Crăciunul ori Revelionul la soare, pe o insulă exotică. Destinații precum Zanzibar, Republica Dominicană sau Dubai sunt foarte căutate, astfel că agențiile au oferte tot mai bune și programează numeroase curse charter.

Un bărbat din comunitatea LGBT e pe cale să adopte un copil, la Cluj. A primit deja aprobare de la Protecția Copilului

Un bărbat din Cluj, care face parte din comunitatea LGBT, ar putea deveni prima persoană de la noi din țară care se declară gay și adoptă un copil.

Scandal în Parlament pe urgentarea proiectului privind certificatul verde în procedură de urgenţă

USR i-a acuzat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pe cei de la PNL, că blochează dezbaterea proiectului de lege privind introducerea certificatului de vaccinare la locul de muncă, informează News.ro.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.