O nouă seară de distracție la Electric Castle. 20% dintre participanți sunt din afara țării

×
Publicitate

Domeniul Banffy din Cluj se transformă pe rând în ring de dans, teren de sport sau cinema, la „Electric Castle”.

Sunt zile memorabile în care tinerii veniți la festival leagă prietenii și se distrează până-i lasă puterile. Peste 50.000 de oameni au fost prezenți aseara, iar 20% sunt străini.

Aseară, punctul culminant a fost când pe scenă a urcat REMA, aplaudat mai ales de fete.

Spectatoare: „Incredibil, tremur de emoții. Foarte mare fană, am început dansul afro pe piesele lui”.

Participantă la festival: „Am dansat, am urlat, am transpirat”.

O petrecere cu spumă a fost organizata chiar în inima festivalului. La festival au venit și mulți străini. Mirko și Daiana sunt din Croația.

Mirko și Daiana: „Chiar ne place. Este un festival mare pentru noi”.

Un grup de 10 persoane a venit din Olanda. „Totul este foarte ok. Oriunde mergi sunt lucruri de făcut și de văzut”, au declarat ei.

Renate Roca-Rozenberg, PR Manager al Electric Castle: „ Undeva media străinilor din festival este între 15 și 20%. Vin în principal din zona nordică. Danemarca, Norvegia, Olanda foarte multi. Germania, de asemenea, și o mare surpriză pentru noi este cât a crescut numărul turistilor care vin din Anglia. Le place foarte mult ideea de a veni la un castel din Transilvania”.

Ziua tinerii s-au răcorit la proiecții de film într-un vechi hangar al castelului Banffy. În această seară, în fața publicului vin cei de la Bring Me The Horizon, Paolo Nutini și fostul baschetbalist Shaquille O'Neal, cunoscut în lumea muzicii ca DJ Diesel.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62468437
Mai multe anexe gospodărești s-au făcut scrum într-o comună din Argeș. Focul s-a extins pe 10 mii de metri pătrați

3 anexe gospodărești s-au făcut scrum, la Suseni, în județul Argeș, iar flăcările întețite de vânt au cuprins și un lan de grâu.

62468388
Record inedit pe timp de caniculă. 300 de austrieci au făcut baie împreună în apă cu gheață

Din Austria vin imagini care vă vor face în mod cert invidioși, în aceste zile fierbinți.

62468367
Criosauna, la mare căutare în Iași pe timp de caniculă. „Este o binecuvântare, este o răcorire”

Centrele de relaxare care oferă servicii pe bază de apă sau aer rece sunt o adevărată binecuvântare în aceste zile.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.