„Ambulanța pentru Monumente” mobilizează voluntari pentru restaurarea unor biserici sau clădiri de patrimoniu

×
Publicitate

Pasionați de valorile satului tradițional, unii români își petrec vacanța de vară ca voluntari pe șantiere de arhitectură, ba chiar vin special din străinătate în concediu ca să muncească la restaurarea unor biserici sau clădiri de patrimoniu.

Mobilizați de "Ambulanța pentru Monumente", acum restaurează în județul Alba o casă specifică Țării Moților, veche de aproape două secole.

Într-o zonă izolată a localității Zlatna e forfotă mare în jurul unei case țărănești, în stare avansată de degradare.

Deși amprenta timpului este vizibilă, voluntarii entuziaști vor să îi redea frumusețea.

Un român plecat în urmă cu 31 de ani în Belgia, care lucrează ca traducător la Uniunea Europeană, a venit special cu fiica sa la Zlatna, pentru acest proiect.

Hans, voluntar în Belgia: ”Mi-am luat concediu pentru această intervenție două săptămâni. Am vrut să dau ceva înapoi României prin această intervenție pe care am început-o. Acum îi redăm o parte din valoare.”

Maria, voluntar în Belgia: ”Eu am vacanță deja și de-aia am ales asta și ne-a plăcut cel mai mult. Este dificil pentru că noi nu am făcut până acum asta și e plăcut cumva pentru că învățăm foarte mult.”

Martin a venit din Irlanda ca să cunoască România, dincolo de pliantele turistice.

Martin, voluntar în Irlanda: ”Printre voluntari întâlnim și bucureșteni. De pildă, un specialist în IT care a ales un altfel de concediu.”

Adrian Stan, voluntar în București: ”Proprietarul casei, un tânăr din Zlatna pasionat de arhitectura tradițională, a cerut ajutorul specialiștilor.”

Adrian Puiuleț, proprietar de casă
: ”Mii de bucăți de șindrilă din lemn de brad vor fi perfect îmbinate, pentru acoperișul clădit, așa cum putini meșteri mai știu să facă în ziua de azi. Și Prințul Charles susține astfel de proiecte, distinse cu premii europene valoroase.”

Eugen Vaida, coordonator ”Ambulanța pentru Monumente”: ”Restul sumelor sunt acoperite de către Alteța Regală Prințul de Wales și de către donatori din România.”

În final, casa din Apuseni, construită țărănește în 1849, va fi introdusă în circuitul turistic.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62193427
EMA: Toate vaccinurile anti-Covid aprobate în UE par eficiente împotriva variantei Delta a SARS-CoV-2

Două doze de vaccin par să protejeze contra variantei Delta a coronavirusului, potrivit EMA. 

62199243
O bucată din cel mai vechi meteorit din Sistemul Solar, expusă la Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

O bucată din cel mai vechi meteorit din Sistemul Solar va fi expusă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”.

62187200
Un bărbat susține că a fost sunat de la primărie și invitat să-și ia certificatul de deces

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din India susține că a primit un apel bizar de la autorități, care i-au cerut să-și ridice certificatul de deces.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.