Modul amuzant în care a fost descoperită o peşteră funerară din vremea faraonilor. A fost neatinsă timp de 3.300 de ani FOTO

62288168

O peşteră funerară de pe vremea faraonului Ramses al II-lea, cu zeci de obiecte intacte şi neatinsă timp de aproximativ 3.300 de ani, a fost descoperită recent, în mod neaşteptat, în Parcul Naţional Palmachim de pe coastele Israelului.

Peştera a fost descoperită accidental după ce un tractor a lovit o stâncă în timpul unor lucrări, dezvăluind astfel tavanul unei vechi peşteri funerare, scrie Agerpres.

Ca urmare, s-a pătruns în peşteră pentru prima dată de la închiderea ei, în urmă cu aproximativ 3.300 de ani, în timpul domniei lui Ramses al II-lea, cunoscut şi sub numele de Ramses cel Mare, faraon asociat în unele cazuri cu povestea Exodului.

 Ce au găsit arheologii în interior

Arheologii de la Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA) au fost chemaţi la faţa locului şi au coborât într-un spaţiu uimitor ce părea îngheţat în timp. Zeci de vase intacte din ceramică şi bronz, erau aşezate aşa cum fuseseră lăsate în timpul ceremoniei funerare. Vasele erau ofrande îngropate împreună cu defunctul, conform credinţei potrivit căreia acestea aveau să fie folosite de acesta în lumea de apoi.

Peştera a fost sculptată în formă de pătrat, iar în centrul tavanului se afla un stâlp.

"Aceasta este o descoperire unică! Nu în fiecare zi vezi un decor din Indiana Jones - o peşteră cu vase pe jos, care nu au fost atinse de 3.300 de ani", a declarat dr. Eli Yanai, expert în perioada bronzului în cadrul IAA.

"Vorbim despre epoca târzie a bronzului. Aceasta este întocmai perioada celebrului rege Ramses al II-lea. Faptul că peştera a fost sigilată şi nu a fost jefuită în perioade ulterioare ne permite, cu mijloacele ştiinţifice disponibile în prezent, să extragem o mare cantitate de informaţii din obiecte şi din materialele care au supravieţuit pe acestea şi care nu sunt vizibile cu ochiul liber, inclusiv materiale organice", a menţionat cercetătorul.

"Peştera ne poate oferi o imagine completă asupra obiceiurilor funerare din epoca târzie a bronzului. În peşteră au fost lăsate mai ales zeci de vase de ceramică de diferite dimensiuni şi forme. Printre acestea se numără boluri adânci şi puţin adânci, dintre care unele sunt vopsite în roşu, oale de gătit, ulcioare şi lumânări de lut care conţineau ulei pentru iluminat", a adăugat el.

Alături de vase au fost găsite recipiente de depozitare de mici dimensiuni - cu precădere ulcioare, destinate depozitării şi comerţului cu materiale preţioase în cantităţi reduse. Aceste vase au fost importate din zona Tir (Tyre), Sidon şi alte oraşe portuare de pe coasta Libanului. De asemenea, au fost găsite numeroase vase de ceramică importate din Cipru.

Potrivit dr. Yanai, aceste tipuri de vase au fost importate în Israel în cantităţi mari şi erau produse secundare utilizate în mod obişnuit la înmormântări.

Lângă obiectele din ceramică au fost găsite vârfuri de săgeţi sau vârfuri de lance din bronz. După poziţia lor, acestea fuseseră amplasate pe o grămadă de material organic care nu a rezistat însă trecerii timpului.

"Descoperirile din peşteră datează din secolul al XIII-lea î.e.n.", a spus Yanai. "În această perioadă, în perioada celei de-a XIX-a dinastii egiptene, pe vremea lui Ramses al II-lea, exista o administraţie egipteană pe aceste pământuri, care a permis condiţii sigure pentru comerţul pe scară largă. Aceste procese economice şi sociale sunt bine reflectate în descoperirile din peşteră - ceramica adusă din Ugarit, în nord, din Cipru şi din oraşele costiere din apropiere, în principal Jaffa, Ashdod, Ashkelon, Gaza şi Tel Ajul -, care dovedesc faptul că locuitorii din Yavne-Yam au fost integraţi în comerţul activ ce se desfăşura de-a lungul ţărmurilor ţării", a adăugat cercetătorul.

În scurta perioadă care a trecut de la deschiderea peşterii până la resigilarea ei, şi în pofida măsurilor de securitate, una sau mai multe persoane au pătruns în interior. Majoritatea obiectelor au rămas la locurile lor, însă mai multe artefacte se pare că au fost furate, notează TPS. A fost deschisă o anchetă în acest caz.

Vestea despre descoperirea peşterii s-a răspândit rapid în lumea ştiinţifică, iar Israelul a primit numeroase solicitări din partea cercetătorilor dornici să se alăture săpăturilor arheologice care vor urma, potrivit TPS.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62288167
Trucul banal care te ajută ca ouăle să nu se mai lipească de tigaie când le gătești

Tigăile îşi pierd cu timpul din aderenţă aşa că majoritatea preparatelor pe care le pregăteşti se pot prinde de ea, astfel că mâncărurile nu îţi mai ies aşa cum îţi doreai.

62288164
Cum să gătești cartofii în jumătate din timp. Trucul simplu

Cartofii se pot găti în doar câteva minute. Iată care sunt pașii pentru a scurta timpul de lucru în bucătărie!

62288141
Festivalul de toamnă al lavandei, la Iași. Ce produse și delicatese au putut cumpăra vizitatorii

Producătorii de lavandă din toată ţara și-au dat întâlnire în acest weekend la Iaşi, la Festivalul de toamnă al lavandei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.