Luna Plină și Eclipsa de Lună din zodia Pești pe 18 septembrie. Se anunță vești despre un pas important în viață

62483538
Shutterstock

Eclipsele vorbesc despre schimbări în acord cu destinul fiecăruia. Sunt asociate cu noi începuturi/finaluri și anunță vești despre un pas important în viață.

Eclipsa de Lună din Pești din 18 septembrie este prima eclipsă dintr-o serie de eclipse, care vor avea loc pe axa Fecioară-Pești în următorul an si jumătate. Cei care nu vor face o schimbare de bună voie, se vor trezi că Universul va folosi instrumentele sale pentru a le corecta o direcție.

Au loc răsturnări de situație, evenimente neprevăzute, încheieri de etape, care deschid calea unor noi începuturi. Suntem puși în fața unor situații cu impact, iar în viața fiecăruia, pe domeniul guvernat de Pești, va exista o schimbare de direcție, de care avem nevoie pentru a evolua.

Fiind vorba de arhetipul zodiei Pești, vom avea parte de emoție amplificată, sensibilitate, intuiție, vindecare, dar și confuzie. De asemenea, Eclipsa de Lună din Pești încheie o etapă, care ne-a adus dezamăgire și deziluzie pentru a lăsa loc lucrurilor care aduc împlinire. Din configurația astrală fac parte Neptun și Saturn din Pești, care a ajutat să vedem realitatea, să încheiem un capitol în care nu ne mai regăsim, dar la care reflectăm de anul trecut din martie, când seniorul karmei a intrat în zodia Pești.

Nativii Berbec, Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești, dar și cei care au ascendent în aceste zodii, pot avea parte de evenimente importante sau cu impact.

Citește și
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!

Domeniile activate de Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești pentru fiecare zodie:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Pentru nativii Berbec, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești se formează pe casa subconștientului, izolării, introspecției, spiritualității și trecutului. Au loc evenimente surpriză și răsturnări de situație în planul familial, încheieri de etape, concluzii și învățarea unor lecții importante de viață din punct de vedere relațional.

Taur/ Ascendent în Taur

Pentru nativii Taur, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul proiectelor profesionale pe termen lung, viața socială și relațiilor cu prietenii. Nu este exclus să apară răsturnări de situație și evenimente neașteptate, care să încheie o relație de prietenie, dar și culegerea roadelor unor demersuri privind implicarea într-un proiect nou.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Pentru nativii Gemeni, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești le dinamizează sectorul carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului personal. Apar surprize, răsturnări de situație, evenimente neprevăzute la nivelul conducerii sau care vizează direcția profesională. De asemenea, nativii Gemeni pot să înregistreze un succes sau li se propune o funcție, preluarea unor responsabilități noi.

Rac/ Ascendent în Rac

Pentru nativii Rac, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul educațional, al dezvoltării personale, schimburilor de experiență profesională, călătoriile, relația cu străinii și străinătatea, sistemul de valori și credințe. Au loc evenimente neprevăzute, răsturnări de situație și nativii pot să abordeze viața dintr-o altă perspectivă. Pentru că sunt guvernați de Lună, nativii Rac ar putea avea parte de trăiri emoționale puternice.

Leu/ Ascendent în Leu

Pentru nativii Leu, Luna Plină din zodia Pești și Eclipsa de Lună dinamizează sectorul intereselor financiare, a banilor la comun cu partenerul, banii proveniți din alte surse decât salariul, moștenirile, creditele. Posibil să apară evenimente neașteptate într-un demers financiar, răsturnări de situație privind încasarea unor sume de bani sau evenimente surpriză în planul relațiilor profunde.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Pentru nativii Fecioară, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul parteneriatelor, asocierilor profesionale, relațiilor și căsătoriei. Nativii ajung la concluzii, conștientizări, au loc finaluri, încheie o etapă, se finalizează un proiect sau se culeg roadele unor demersuri ale unui parteneriat profesional. Nu sunt excluse surprize neașteptate și răsturnări de situație într-o relație/parteneriat.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Pentru nativii Balanță, Luna Plină din zodia Pești și Eclipsa de Lună dinamizează sectorul muncii și sănătății, unde este posibil să aibă loc încheieri de etape, finalizarea unui proiect, începerea unei activități noi. Totodată, pot să apară răsturnări de situație, să iasă la suprafață niște nemulțumiri, care pot duce la direcții noi profesionale.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Pentru nativii Scorpion, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul iubirii, aventurilor romantice, copiilor, valorificării unor talente și creativității. Apar surprize în relațiile sentimentale, concluzii, încheieri de etapă sau trecerea la un alt nivel al relației amoroase.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Pentru nativii Săgetător, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești activează sectorul familiei, casei, relațiile cu părinții, patrimoniului și bazelor emoționale. Nativii Săgetător pot avea parte de evenimente neașteptate în familie sau care au legătură cu casa și spațiul de locuit, privind o tranzacție imobiliară.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Pentru nativii Capricorn, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul informațiilor, comunicării, dezbaterilor, interacționării cu ceilalți. Posibil să aibă parte de vești surpriză, neașteptate, care să le dea peste cap planurile sau strategiile. Au loc răsturnări de situație și evenimente imprevizibile, care pot schimba o direcție profesională sau un parteneriat.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Pentru nativii Vărsător, Luna Plină și Eclipsa de Lună din Pești dinamizează sectorul banilor, pe care nativii îi câștigă din muncă sau din alte activități extraprofesionale. Se pot încheia contracte sau se culeg roadele unor demersuri privind încheierea unei colaborări. Au loc răsturnări de situație și evenimente neprevăzute în planul financiar. De asemenea, nativii își pot da mai multă valoare, să încheie un contract, care să le aducă beneficii financiare importante.

Pești/ Ascendent în Pești

Pentru nativii Pești, Luna Plină din zodia Pești și Eclipsa de Lună activează casa personalității și fenomenul astral anunță evenimente neașteptate, răsturnări de situație și surprize, care pot să apară în planurile nativilor, dar și-n relația de cuplu sau într-un parteneriat profesional.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați
Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați

Suntem în miezul iernii, așa că nu întâmplător, 20 ianuarie este ziua pinguinilor. Tort de pește și o mulțime de urări au primit și singurii pinguini din țara noastră, aflați la Grădina Zoologică din Brașov.

Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.