Înălțarea Domnului 2022. Ce obiceiuri se mai păstrează la românii ortodocși

62194966
crestinortodox.ro

Înălțarea Domnului se celebrează la 40 de zile de la Învierea Sa. Anul acesta, Înălțarea Domnului este sărbătorită pe 2 iunie la ortodocși.

Înălțarea Domnului, sau Ispasul cum este cunoscută în popor, este una dintre marile sărbători creștine din timpul anului. Potrivit credinței ortodoxe, Înălțarea este o zi încărcată de  spiritualitate și poate fi comparată cu Paștele când vine vorba de importanța sa pentru creștinii ortodocși.  

Ortodocșii sărbătoresc azi, 2 iunie, Înălțarea Domnului

Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Ce semnificație are sărbătoarea

Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!".

Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.

Citește și
Un pacient cu un obuz nemțesc de 20 de centimetri înfipt în rect a evacuat un spital întreg. Situație „explozivă”
Un pacient cu un obuz nemțesc de 20 de centimetri înfipt în rect a evacuat un spital întreg. Situație „explozivă”

La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.

Micuţa capelă rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.

Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.

Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.

Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

 

Ce obiceiuri sunt de Înălțarea Domnului

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.

De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

În această zi se sfinţesc plantele de leac, leuşteanul, paltinul şi alunul. Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.

La Înălţarea Domnului sunt, în unele zone, Moşii de Ispas, când se fac pomeniri pentru morţi, mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar oamenii îşi pun la ferestre frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.

Ce nu se face de Înălțarea Domnului

De Înălțarea Domnului, credincioșii nu au voie să spele rufe, să calce haine și nici să facă alte trebuie în gospodărie. Se spune că cei care vor face aceste lucruri vor avea parte de ghinion tot restul anului.

În acestă sărbătoare, credincioșii trebuie să fie mai buni, să nu vorbească urât, să nu folosească jigniri și să nu facă reproșuri.

De asemenea este recomandat ca în ziua de Înălțarea Domnului să mergem la slujbă și să ne rugăm pentru noi și pentru sufletele adormiților noștri.

Rugăciune în ziua de Înălțarea Domnului

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti,

Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie?

Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământești şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului”.

Sursa: crestinortodox.ro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce mai face echipa lui Vladimir Putin: trofee pe bandă rulantă și transferuri de peste 170.000.000€
Ce mai face echipa lui Vladimir Putin: trofee pe bandă rulantă și transferuri de peste 170.000.000€
Citește și...
Un pacient cu un obuz nemțesc de 20 de centimetri înfipt în rect a evacuat un spital întreg. Situație „explozivă”
Un pacient cu un obuz nemțesc de 20 de centimetri înfipt în rect a evacuat un spital întreg. Situație „explozivă”

Un spital din Franța a fost evacuat după ce un pacient a ajuns cu un obuz din Primul Război Mondial înfipt în fund.

Un oraș va inaugura prima stradă pavată cu aur în cadrul unui nou district dedicat industriei de lux
Un oraș va inaugura prima stradă pavată cu aur în cadrul unui nou district dedicat industriei de lux

Un oraș din Orientul Mijlociu va inaugura prima stradă pavată cu aur și va transforma astfel zona într-o destinație de lux la nivel mondial.

Urșii meteorologi au prezis că iarna ne părăsește, la Zoo Târgu Mureș. Peste Ocean, marmota Phil și-a văzut umbra
Urșii meteorologi au prezis că iarna ne părăsește, la Zoo Târgu Mureș. Peste Ocean, marmota Phil și-a văzut umbra

Într-o zi de luni geroasă, cu drumuri viscolite, vin totuși și vești bune! Urșii de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș au prezis că primăvara este aproape. 

Recomandări
Dezbateri încinse pe interzicerea rețelelor sociale pentru tinerii sub 15 ani. Politicienii, în fața unei decizii istorice
Dezbateri încinse pe interzicerea rețelelor sociale pentru tinerii sub 15 ani. Politicienii, în fața unei decizii istorice

Apelul lansat de medicul Raed Arafat care le cere parlamentarilor să ia măsuri imediate pentru excluderea copiilor sub 15 ani de pe rețelele de socializare stârnește un val de opinii.

Gerul siberian a lovit jumătate din România. Temperaturile scăzute au făcut victime în mai multe județe
Gerul siberian a lovit jumătate din România. Temperaturile scăzute au făcut victime în mai multe județe

Un nou val de ger siberian, însoțit de ninsori puternice și vânt câinos, a pus stăpânire pe mai mult de jumătate din țară. 

Concluziile ședinței conducerii PNL. Bolojan a primit un vot de încredere, dar nu poate schimba șefii de filiale
Concluziile ședinței conducerii PNL. Bolojan a primit un vot de încredere, dar nu poate schimba șefii de filiale

Liberalii s-au reunit pentru a stabili priorităţile legislative, la începutul sesiunii parlamentare. Ilie Bolojan a primit votul de încredere al colegilor de pardit, dar nu și sprijinul lor pentru a schimba șefii filialelor din București.