Horoscop săptămânal cu Cristina Demetrescu 10-16 iunie 2024. O zodie e ca Cenușăreasa la bal, dar o roade o bătătură
Cine dorește să rămână pe vibul pozitiv este binevenit, pentru că nu s-au mișcat planetele bune de acolo de unde sunt și starea de bine este încă de actualitate. Totuși, se schimbă ceva, Marte părăsește un semn cu coarne și intră într-un alt semn cu coarne.
E mai puțin înflăcărat, dar Marte în zodia Taurului generează mai multă posesivitate, încăpățânare, gelozie, lăcomie. Nu neapărat că oamenii care nu au aceste trăsături în profilul lor s-ar transforma brusc peste noapte și ar începe să devină astfel, dar ei pot fi victimele unor persoane care se comportă în felul acesta.
Marte nu intră bine în zodia Taurului și va realiza o tensiune cu planeta Pluton. Aici este marea problemă, pentru că acești doi malefici pe semne fixe ne pot da nouă senzația că intrăm în niște situații fără ieșire. Lucruri par imposibile, greu de trecut, dar de câte ori n-am avut senzația asta în viață, că intrăm în situații pe care până la urmă, cu puțintică răbdare, le-am trecut. Dar sentimentul ăla de neputință și de constrângere se poate manifesta.
De asemenea, Marte în Taur poate să aducă și cheltuieli pentru toate zodiile. Acuma dacă trebuie să cheltui să-ți rezolve o problemă medicală sau eu știu să-ți plătești anumite lucruri, eu zic să nu ne zgârcim, pentru că într-adevăr Marte în Taur va genera și zgârcenie.
Venus este planeta care de astăzi înainte va deveni Luceafărul de seară. Până acum l-am văzut dimineață, de acum încolo îl vom vedea seara.
Venus fiind responsabilă cu dragostea, cu iubirea, eu zic că luceafărul de seară este mult mai favorabil îndrăgostiților.
Mai sunt câteva aspecte legate de săptămâna aceasta. Luni și marți, adică azi și mâine, lucrurile merg bine, se derulează cursiv, frumos, dar de miercuri încolo, pentru că sunt mai multe, eu știu tensiuni, cuadraturi pe semnele duble Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Se suprapună unele evenimente peste alte evenimente și ne dau senzația de aglomerare.
Mai mult decât atât, este o săptămână în care unii ori caută, ori despică prea mult firu-n patru și nu rămân la esență și nu rezolvă problemele pentru că apar prea multe amănunte, ori alții le ignoră complet și acolo apar erori. Da, deci foarte multe erori.
Horoscop Berbec 10-16 iunie 2024
Dacă vorbim despre erori, atenție, Berbecul să nu plătească vreo amendă, după care să se supere acuma fiecare. Dacă vorbim despre grabă, este posibil ca săptămâna să vină cu niște cheltuieli pentru Berbec. Dar dacă este vorba ca Berbecul să meargă înainte cu un proiect și întâmpină o mică situație, o mică criză, bineînțeles că nu ar trebui să dea înapoi, ci să meargă înainte și să scoată bani din buzunar, să meargă înainte, dar cu 50/h.
Horoscop Taur 10-16 iunie 2024
Pentru Tauri, intrarea lui Marte, care este planeta acțiuni, în zodia Taurului le va da chef de luptă, chef de acțiune, se scoală din pat, se duc la treabă, fac, rezolvă lucruri.
Numai că unora o să le iasă flăcări pe nării de la Martele ăsta în Taur. Va fi ca tăurașul ăla care vede lucruri roșii și se enervează. Nu știm dacă Taurul defulează sau are dreptate, pentru că dacă defulează, n-are dreptate. Adică pot să apară trigere de la orice ce-l enervează pe Taur: șefii, autoritățile, copiii și iubirea.
Horoscop Gemeni 10-16 iunie 2024
Gemenii suntîntr-un moment foarte bun pentru că au beneficii. Acolo e Soarele în zodia lor, deci sunt foarte bine, dar mare atenție, că de bine ce le este, Gemenii își atrag invidii pentru că se poate să calce pe teritoriul altuia. Dar dacă Geamănul stă în băncuța lui, totul este perfect, totul este minunat.
Horoscop Rac 10-16 iunie 2024
Zodia Rac sunt oameni foarte sensibili, totul este minunat, numai să nu-i atingi la sentiment. Racul se poate înfuria puțin și poate să facă notă discordantă într-un grup. Dar mare atenție și la relațiile cu prietenii, nu putem să lăsăm așa o emoție să strice o relație de prietenie de-o viață.
Horoscop Leu 10-16 iunie 2024
Leii sunt foarte ambițioși săptămâna aceasta, dar atenție la fairplay, pentru că un succes profesional sau o reușită nu trebuie să-i facă pe Lei să calce peste niște principii, pentru că de multe ori etichetele astea rămân și degeaba ajungi în poziția cea mai de sus dacă te urăște toată lumea.
Horoscop Fecioară 10-16 iunie 2024
Pentru Fecioare se poate anunța o anulare de avion, ceva, o anulare, o știre, o veste de ultimă care le poate face să cheltuie bani în plus numai să-și vadă proiectul sau planul dus până la cap. Dacă e vorba de o vacanță, este puțină nervozitate, dar, una peste alta, aventura nu trebuie oprită.
Horoscop Balanța 10-16 iunie 2024
Și Balanțele trebuie să aibă niște bani puși deoparte, pentru că apari cheltuieli neprevăzute. Și aceste cheltuieli pot veni pentru un membru al familiei soțul, soția. Cineva poate să le ceară cineva bani împrumut. N-aș recomanda cu Marte în Taur să dea bani împrumut la persoane în care nu au încredere. Dar dacă este vorba de a ajuta pe cineva, de ce nu?
Horoscop Scorpion 10-16 iunie 2024
Pentru Scorpion se pune cineva de acurmezișul în viața lor și au două posibilități: ori încep războiul, ori pur și simplu îi iau în considerare faptul că această situație îi avertizează că nu mai este locul lor acolo și nu ar trebui să se lupte cu morile de vânt.
Horoscop Săgetător 10-16 iunie 2024
Pentru Săgetător pot exista câteva probleme de sănătate. Poate de la aerul condiționat, că e foarte cald. Marte în Taur aduce probleme în zona aceasta urechi, gât, nas, dar și unele, să zicem, simptome false, care pot pot proveni de la tiroidă. Cel mai bine e să se ducă să se controleaze.
Horoscop Săgetător 10-16 iunie 2024
Săptămâna asta Săgetătorul se poate face mai greu înțeles dacă este vorba despre relațiile de muncă. Puțin mai multă răbdare că interlocutorii Săgetătorilor nu merg cu aceeași viteză.
Horoscop Capricorn 10-16 iunie 2024
Pentru Capricorni, dacă este vorba despre concedii făcute cu copiii, acolo pot apărea foarte multe probleme, pot pot apărea răceli, cheltuieli în plus. Femeile însărcinate, de exemplu, născute în zodia Capriconului nu le-aș recomanda nici măcar să plece la drumuri lungi. De asemenea, unele probleme de sănătate sau chiar activități în plus de la serviciu s-ar putea să se suprapună prost peste nevoia lor de distracție sau de a pleca mai repede într-un concediu.
Horoscop Vărsător 10-16 iunie 2024
Și Vărsătorii au o situație bună săptămâna aceasta, dar sunt câteva griji legate de eu știu de probleme de sănătate a căror soluție nu se găsește. Vărsătorul este ca un fel de Cenușăreasa la balul vieții ei pe care o roade o bătătură, ceva de genul, dar fac mult caz din mici probleme, stricând și cheful celorlalți.
Horoscop Pești 10-16 iunie 2024
Peștii scot săbile, ascut săbile și nu este vorba de despre vreun adversar. Aici este vorba despre faptul că toleranța Peștilor se întoarce împotriva lor. În momentul în care sunt prea iertători, prea permisivi, se bagă unde nu le fierbe oala, sunt salvatorii de serviciu ș.a.m.d. Lucrurile astea întotdeauna se întorc împotriva celui care trece de-o graniță și este de învățat din greșeli.