Copiii din Iași care nu au parte de excursii la mare sau la munte s-au adunat la o tabără în „pridvorul satului”: „Am dansat”

×
Publicitate

În vacanța de vară peste 100 de copii din județul Iași participă la o tabără în „pridvorul satului”. Sunt tineri care nu au parte de excursii la mare sau la munte.  Astfel, ei pot sta în aer liber departe de telefoane.  

Timp de trei zile curtea bisericii din comuna Dolhești, județul Iași, s-a umplut de veselia celor mici.

Copiii au parte de joacă și voie bună în cadrul diferitelor ateliere educative.

Fetiță: „Ne-am jucat cu mingea, fotbal chinezesc, am cântat, am dansat.”

Vizita pompierilor, însă, a atras toate privirile.

Cei mici au venit împreună cu părinții sau bunicii. În timp ce copiii s-au jucat, cei mari s-au relaxat.

Bunică: „Sunt în siguranță. E activitate în aer liber, curată.”

Voluntarii și preoții s-au îngrijit ca vizitatorilor să nu le lipsească nimic.

Mihail Petrea, preot paroh: „Ne ocupăm în a-i distra puțin în vacanța aceasta, pentru că, fiind o zonă mai puțin favorabilă, copiii nu au o vacanță specială, cum au, să spunem, cei de la oraș sau din zone mai dezvoltate.”

Andreea Mihăileanu, voluntar, tricou galben: „Este un loc, un moment în care unii dintre ei întâlnesc, pentru prima dată, sentimentul de iubire, de ajutor, de sprijin, de încredere, de iertare.”

„Tabăra din pridvorul satului” se desfășoară anual în peste 120 de sate din județele Moldovei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62562662
Amenzi de aproape 40.000 de lei după o razie de noapte a polițiștilor pe străzile din Ilfov. Ce surprize au avut

Polițiștii au făcut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, razii pe străzile din județul Ilfov. Unii dintre șoferii trași pe dreapta au fost prinși pe picior greșit.

62555788
Horoscop săptămâna 28 iulie-3 august 2025. Venus intră în Rac și aduce armonie în relații și echilibru interior

În săptămâna 28 iulie – 3 august 2025, tranzitul principal care influențează întreg zodiacul este intrarea planetei Venus în semnul sensibil al Racului, pe data de 31 iulie.

62562154
Ce este războiul cognitiv - Cum poate fi mintea câmp de bătălie, fără bombe, dar cu victime reale

Un exemplu clasic de război cognitiv este conceptul numit „control reflexiv” – o tehnică rafinată de Rusia de-a lungul multor decenii.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.