Cine este Tristan Tate, milionarul acuzat că a racolat și sechestrat mai multe tinere cu scopul de a le exploata sexual

62253357

Polițiștii și procurorii din Ilfov au descins, luni, în vila din Pipera a lui Tristan Tate, după ce, împreună cu fratele său, Andrew "Cobra" Tate, milionarul britanic ar fi sechestrat două femei care urmau să fie exploatate sexual.

Este vorba despre o americancă și o româncă. Polițiștii au fost alertați chiar de către oficiali ai Ambasadei SUA la București, care au anunțat că o americancă în vârstă de 21 de ani este sechestrată în imobilul respectiv.

Pe lângă femeia din SUA, oamenii legii au descoperit în vila din Pipera a lui Tristan Tate un studio de videochat.

Tristan și "Cobra" Tate au au fost duși la sediul DIICOT și eliberați după cinci ore de audieri.

A fost iubitul Biancăi Drăgușanu

Tristan Tate, care e un fost luptător britanic, s-a stabilit în România în urmă cu câțiva ani, alături de fratele său.

Cei doi ar fi moștenit, de la tatăl lor, un hotel în Thailanda, prin intermediul căruia ar fi strâns o avere importantă, care s-ar ridica la nivelul milioanelor de euro.

În România, Tristan Tate a devenit rapid un personaj controversat al lumii mondene. El a atras atenția mai multor femei celebre din țara noastră. Alexandra Stan și Bianca Drăgușanu s-au numărat printre vedetele cu care britanicul s-a iubit.

La rândul său, "Cobra" Tate a avut o relație cu Lidia Buble.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62253329
Refugiații ucraineni care și-au găsit adăpost în Târgu Mureș, ajutați și de studenții din oraș
Zeci de refugiați din Ucraina, care și-au găsit adăpost în Târgu Mureș, sunt ajutați inclusiv de studenții universității din oraș.
62253297
Amenzi usturătoare pentru mai multe magazine din județul Cluj. Ce au descoperit inspectorii ANPC
Activitate suspendată și amenzi usturătoare pentru mai multe firme din județul Cluj, care vindeau mâncare expirată sau depozitată în frigidere și spații insalubre.
62253296
A murit actorul Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa, marea actriță Ilinca Tomoroveanu
Actorul de teatru şi film Traian Stănescu a murit, luni seara, la vârsta de 82 de ani.