Ce i-a cerut șeful unei tinere de 21 de ani: „Am fost șocată”

62071546
Getty

O tânără de 21 de ani a postat un mesaj pe un site de socializare prin care descria cum șeful ei i-a spus să se epileze.

Fata a povestit pe Reddit că a rămas șocată de solicitarea șefului ei, care i-a spus că părul de pe picioare reprezintă o „problemă de igienă”, informează The Sun.

Astfel, tânăra a mărturisit că nu s-a confruntat niciodată cu o astfel de problemă.

„Sunt o fată de 21 de ani. Simt că trebuie să zic lucrul ăsta despre mine, pentru că ăsta e primul lucru de care sunt întrebată când lumea află că nu îmi epilez picioarele. Sunt heteorsexuală, foarte feminină și nu îmi place să îmi pierd timpul sau banii pentru a-mi epila picioarele. Mai mult, nici măcar nu am mult păr. Mă epilez doar când mă întâlnesc cu vreun bărbat și în prezent sunt cu un cineva de trei ani și nu-l interesează că nu mă epilez pe picioare”, a scris tânăra în postare.

Aceasta a povestit și cum șeful ei i-a spus că nu se încadrează în standardele companiei.

„Era nervos și mi-a zis că trebuie să vorbim despre igienă. Am fost șocată și jenată și l-am întrebat ce vrea să spună cu asta. După aceea, mi-a povestit că mai multe persoane s-au plâns de faptul că nu mă epilez și că acest lucru e împotriva normelor companiei. I-am zis că nu înțeleg ce legătură are situația cu picioarele mele, dar nu a răspuns nimic. L-am întrebat dacă el se epilează și tot nu a răspuns”, a mai adăugat fata.

În urma postării, mai mult persoane au reacționat.

„Este un lucru sexist, incredibil de ridicol. Le-ar cere bărbaților să se epileze? Cum este neigienic pentru tine, dar pentru bărbați nu? Sunt îngrozită”, a comentat o utilizatoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62071578
Un bărbat nu s-a mai oprit din alergat de 963 de zile. De ce fuge încontinuu

Un bărbat supraponderal din Marea Britanie a vrut să slăbească așa că și-a impus să alerge câte cinci kilometri în fiecare zi, timp de o lună întreagă.

62070773
Modelul cu cel mai frumos posterior, apariție inedită în junglă. Ținuta pe care a purtat-o

Modelul britanic Demi Rose s-a fotografiat în costum de baie, într-o junglă din Bali.

62071568
O femeie a murit după ce s-a despărţit de iubit şi a sărbătorit bând vin în cadă

O femeie din Marea Britanie a murit înecata în cadă după ce ar fi consumat mai multe pahare de vin.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.