Care sunt cele mai murdare obiecte pe care le atingem zilnic la birou. Toaleta nici măcar nu este în top

62233869
Shutterstock

Igiena, inclusiv cea de la birou, a căpătat o nouă importanță în ultimii ani, prin prisma pandemiei de Covid 19. O nouă cercetare arată care sunt cele mai murdare și pline de bacterii locuri dintr-un birou.

În urma analizelor din laborator s-a constatat că mouse-ul este cel mai murdar loc dintr-un birour. Pe acesta se află cele mai multe colonii de bacterii – 250 – și 225 de colonii de drojdii, microorganisme unicelulare eucariote din gama ciupercilor, aproape dublu față de alte suprafețe din birou, conform Metro.

Al doilea loc în top este fierbătorul, unde se găsesc 200 de colonii de drojdii, urmat de frigider, unde s-au găsit 130 de colonii de bacterii.

Urmează laptopul, clanța de la baie și, ei bine, sticla de dezinfectant pentru mâini. Acestea sunt urmate de imprimantă, întrerupătorul de lumină, telefonul din birou și dulapul de la bucătărie.

Interesant este faptul că scaunul de la toaletă nici măcar nu se află în primele zece lucruri pline de bacterii.

Specialiștii spun că nu este de mirare că locurile umede și calde sunt cele în care se găsesc cele mai multe bacterii.

„Cercetarea a dezvăluit cât de important este să păstrați curat mediul de la birou, folosind produse de calitate de mai multe ori pe zi pentru a minimiza riscul. Vă recomandăm să ștergeți zone precum fierbătorul și spațiile din bucătărie după fiecare utilizare pentru a opri răspândirea bacteriilor”, au transmis cei care au realizat studiul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62233853
Un bărbat din localitatea Movilița, dispărut fără urmă. Salvamontiștii și jandarmii îl caută de mai bine de 36 de ore

Salvamontiști, jandarmi și polițiști din Vrancea îl caută de mai bine de 36 de ore pe un bărbat de 46 de ani din localitatea Movilița.

62233796
Profeție cumplită pentru 2022. Anul va fi marcat de violențe și de boli

La început de an se fac tot felul de profeții, iar adepții santeriei - o tradiție religioasă din Cuba, dar de origine africană - nu fac excepție.

62233780
Soția unu rapper rus i-ar fi tranșat trupul cât timp acesta era în viață. Detalii șocante descoperite de anchetatori

Au apărut noi detalii șocante în cazul rapperului rus care ar fi fost ucis de soția sa în urmă cu doi ani. Potrivit anchetatorilor, femeia i-ar fi dezmembrat trupul când acesta încă mai era în viață, potrivit Daily Star.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.