Câini dresați să depisteze Covid-19, în Timișoara. Ce rată de succes au

62175914

Câinii care au participat la proiectul de cercetare pilot al Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, care presupune dresarea patrupedelor pentru depistarea infecţiei cu Covid-19, au recunoscut 100% probele cu infecţie.

Primii paşi au fost deja făcuţi în luna septembrie 2020, la Centrul de la Sibiu. Au fost selectate cinci exemplare din rasa Ciobănesc German şi unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse între şapte şi nouă luni, iar în ianuarie 2021 a demarat antrenamentul cu primele probe SARS-CoV-2, recoltate de la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, arată un comunicat al Spitalului "Victor Babeş" Timişoara.

"Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi şi care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpiraţia de sub braţ, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la şedinţa de demonstraţie şi de avizare a rezultatelor acestui proiect şi am rămas surprins, dar şi impresionat. Toţi câinii care au participat au recunoscut 100% probele cu infecţie COVID-19, chiar şi în condiţiile în care instructorul a încercat să le devieze atenţia sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau şi insistau pentru proba respectivă", spune dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara, potrivit comunicatului.

Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziţia specialiştilor Centrului Chinologic din Sibiu probe prelevate de la pacienţii infectaţi cu COVID-19. Ulterior, în proiect au fost cooptate şi alte spitale, majoritatea din judeţul Sibiu.

"Faza întâi a presupus selecţia poliţiştilor conducători de câini, a specialiştilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecţia exemplarelor canine care urmau să îşi desfăşoare activitatea în cadrul proiectului şi amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaţionalizare a acestui proiect, care presupune desfăşurarea de activităţi în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus şi, ulterior, acreditarea acestor echipe canine", anunţă directorul Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu, comisar şef Claudiu Leonard Bîlă, citat în comunicat.

Cea mai importantă condiţie a fost ca pacienţii selectaţi, care aveau confirmarea că sunt infectaţi cu noul coronavirus printr-un test RT-PCR, să nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID-19. Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicaţiei împotriva bolii. În total, pentru dresajul câinilor au fost folosite câteva sute de probe. Iniţial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele şase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienţii COVID-19. Specialiştii spun că animalele pot recunoaşte mirosurile emanate de persoanele infectate cu noul coronavirus.

Pentru început, câinii special dresaţi pentru depistarea persoanelor cu COVID-19 urmează să fie folosiţi pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Aceştia vor fi amplasaţi în aerogară, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiştii DSP Sibiu. Informaţiile obţinute în cadrul proiectului vor fi puse la dispoziţia tuturor partenerilor pentru continuarea cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62187173
Un bărbat din Germania a găsit material radioactiv în garajul său în timp ce făcea curăţenie

O simplă curăţenie în garaj s-a transformat într-un incident major pentru serviciile de intervenţii în caz de urgenţă din oraşul german Neu-Isenburg, situat la sud de Frankfurt.

62187146
O femeie din Timișoara, rănită de o mașină care s-a rostogolit pe șosea. Cum s-a întâmplat accidentul

O femeie din Timișoara, pieton pe trotuar, a fost rănită de o mașină care s-a rostogolit pe șosea.

62187164
Urs filmat în timp ce fură un sac de porumb în pădurile din Caraș-Severin

Se cauta un hoţoman care a lăsat reprezentanţii Romsilva fără un sac de porumb.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.