Cine este Ovidiu Ţentea, noul manager interimar al Muzeului Naţional de Istorie. „Un specialist recunoscut”

62519710

Ovidiu Ţentea, specialist recunoscut în domeniul istoriei antice şi arheologiei, este noul manager interimar al Muzeului Naţional de Istorie, după demiterea lui Ernest Oberländer-Târnoveanu în urma furtului pieselor de patrimoniu de la Assen.

Ovidiu Ţentea, în vârstă de 51 de ani, este cercetător ştiinţific gradul II în cadrul Secţiei Arheologie, un specialist recunoscut în domeniul istoriei antice şi arheologiei, cu o experienţă profesională de peste 25 de ani în cercetare, muzeografie şi management al patrimoniului cultural, potrivit anunțului făcut de muzeu pe pagina de Facebook.

A absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1997), unde şi-a obţinut licenţa, studiile aprofundate şi doctoratul în Istorie Antică şi Arheologie (2008). Ulterior, a urmat studii postdoctorale la Academia Română (2011-2013).

Cariera profesională

În cariera profesională, Ovidiu Țentea a ocupat următoarele posturi:

• Cercetător ştiinţific grad II la Muzeul Naţional de Istorie a României (din 2003);

• cercetător ştiinţific asociat la Centrul de Studii Romane, Universitatea Babeş-Bolyai (din 2007);

• cadru didactic asociat la Universitatea Babeş-Bolyai (din 2023).

• muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Expertiză și competențe

Expertiza şi competenţele relevante sunt:

• arheolog expert, înscris în Registrul Arheologilor din România, expert în bunuri de patrimoniu mobil – Ministerul Culturii;

• coordonator şi responsabil ştiinţific al unor proiecte arheologice majore.

Are o experienţă vastă în cercetarea arheologică preventivă şi sistematică şi s-a implicat în elaborarea de documente legislative şi reglementări privind patrimoniul cultural.

A fost membru şi fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale Limes, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie şi membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

Este autor şi co-autor a 5 volume ştiinţifice, editor şi co-editor a 10 volume ştiinţifice, autor a 100 de articole ştiinţifice şi peste 200 de conferinţe naţionale şi internaţionale. Ovidiu Ţentea s-a implicat în proiecte importante de cercetare la nivel naţional şi internaţional.

În plus, a fost curator al expoziţiei „Sarmizegetusa - Primul oraş al Daciei romane", contribuţii la organizarea expoziţiilor „România - Civilizaţii Suprapuse" şi "Dacia Augusti Provincia".

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62517134
Seri de Brahms la Filarmonica George Enescu, cu dirijorul Alexander Liebreich, Liza Ferschtman și violoncelistul Ivan Karizna

PARTENERIAT: Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta, pe 6 și 7 februarie, sub bagheta faimosului dirijor Alexander Liebreich, iar soliștii celor două seri vor fi violonista Liza Ferschtman și violoncelistul Ivan Karizna.

62515574
Îndemnul Operei Naționale pentru ținute elegante stârnește controverse. ”N-ai vrea la nunta ta niște oameni în chiloți”

Opera Națională a lansat recent o campanie prin care își îndeamnă spectatorii să adopte o vestimentație elegantă la spectacole. Inițiativa menită să reînvie tradiția ținutelor rafinate asociate operei și baletului a stârnit reacții diverse.  

62514946
Florin Piersic a împlinit 89 de ani. Totul despre marile sale iubiri și problemele personale ale actorului

Astăzi, 27 ianuarie, unul dintre cei mai iubiți actori ai României, Florin Piersic, își sărbătorește cea de-a 89-a aniversare.  

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și va merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.