Liderii UE au aprobat acordul privind Brexit. Urmează să fie votat de Parlamentul britanic

62003789
Getty

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

"Consiliul European aprobă acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice", au scris liderii celor 27 de state membre în concluziile summitului extraordinar de la Bruxelles.

Ei s-au exprimat de asemenea în favoarea "unei relaţii cât mai strânse posibil" cu Londra după Brexit.

Acordul de retragere, care are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Marii Britanii din UE la 29 martie 2019. Acordul trebuie să fie aprobat de Parlamentul britanic.

Parlamentul britanic va supune documentul la vot la începutul lunii decembrie, dar aprobarea sa nu este garantată, mulți parlamentari sunt deciși să dea vot de respingere, relatează BBC.

Declaraţia politică ce însoţeşte acordul subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie. Documentul nu are un caracter obligatoriu.

Declaraţia face apel de asemenea la parlamentul britanic să sprijine la rândul său acordul.  Acordul de la Bruxelles intervine la 18 luni după începutul negocierilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Roma în urma rezultatului referendumului din 2016.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62003740
Theresa May a adresat naţiunii o scrisoare. Mesajul transmis despre BREXIT
Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a adresat duminică naţiunii o scrisoare în care se angajează să lucreze "trup şi suflet" pentru acordul său privind Brexit, odată ce documentul va fi aprobat de liderii Uniunii Europene
62003727
Summit istoric la Bruxelles, se decide soarta UE. Anunțul lui Donald Tusk pentru statele membre
Liderii europeni se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru un summit istoric care va decide soarta Uniunii Europene şi Regatului Unit.
62003456
Acordul pentru Brexit, pus în pericol. Avertismentul lansat de premierul spaniol
Acordul privind termenii retragerii Regatului Britanic din Uniunea Europeană, care ar urma să fie avizat duminică într-un summit excepţional este sub semnul întrebării.