Iohannis, despre Brexit: "Nu se poate fără acord"

62031991
Pro TV

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că în această etapă nu se poate accepta o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord şi că cel mai probabil se va accepta o prelungire a Brexit.

Iohannis a precizat că, în cazul nefericit al unei ieşiri fără acord, România va negocia interesul său.

"Începem imediat o sesiune extraordinară dedicată Brexitului. Mai exact, Marea Britanie a solicitat o prelungire pe articolul 50 şi vom lua în discuţie această chestiune. Din discuţiile care s-au purtat în ultimele zile, ultimele ore, lucrurile arată că în general lumea este dispusă să accepte o prelungire şi poziţia noastră este că nu putem să acceptăm în această etapă o ieşire pe 'no deal', adică fără acord, şi cred că până la urmă se va accepta o prelungire", a declarat Iohannis înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a afirmat că nu prevede efecte legate de prelungirea ieşirii Marii Britanii din UE, informează Agerpres.

"În această etapă nu prevăd efecte de vreun fel special, atâta vreme cât ne aflăm în perioada de prelungiri. Avem speranţa - şi eu am în continuare speranţa - că vom avea un acord în final şi atunci lucrurile vor fi foarte bine lămurite, dar cum am spus şi data trecută, chiar în cazul nedorit, nefericit de Brexit fără acord, noi suntem în stare şi în situaţia să negociem interesul nostru, în special pentru românii din Marea Britanie, într-un mod corespunzător", a afirmat președintele României.

Iohannis: La Summitul de la Sibiu se va discuta despre viitorul UE

Şeful statului a susţinut că la Summitul de la Sibiu din 9 mai se va discuta în continuare despre viitorul Uniunii Europene.

"Pe 9 mai se va întâmpla ceea ce este planificat, vom discuta despre viitorul UE, cu această notă specială, cu sau fără prietenii noştri din Marea Britanie, dar discuţia va fi oricum despre viitorul Uniunii şi cu siguranţă într-o formă sau alta Marea Britanie va face parte din viitorul nostru", a mai spus Iohannis.

La summitul anterior, din martie, liderii UE au dat termen Regatului Unit până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din Uniunea Europeană pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie.

Preşedintele Iohannis s-a declarat încrezător la acea dată că drepturile cetăţenilor vor fi foarte bine asigurate în cazul oricărui scenariu.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62031095
Ultimatum de la UE. Ce trebuie să facă Marea Britanie pentru a nu fi dată afară fără acord

Liderii europeni se reunesc miercuri seară pentru un summit extraordinar dedicat Brexitului.

62033048
Parlamentul britanic a aprobat planul premierului Theresa May privind Brexit

Parlamentarii britanici au aprobat marţi planul premierului Theresa May de a cere o amânare a Brexitului până la 30 iunie.

62036272
Angela Merkel consideră posibilă o amânare a Brexitului. Ce a discutat cu Theresa May

Cu 24 de ore înainte summitului european convocat de urgenţă, Theresa May, a dat o fugă în Germania ca să o convingă pe Angela Merkel să accepte o amânare a Brexitului.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.