A fost filmata in timp ce intretinea relatii sexuale cu doi amici, pe strada. Raspunsul tinerei dupa ce clipul a ajuns pe net

61800683

O tanara din Canada a devenit peste noapte vedeta pe internet, insa nu cum si-ar fi dorit, dupa ce a fost filmata in timp ce intretinea relatii sexuale cu doi amici, in plina strada.

Cei trei erau in drum spre un concert al lui Wiz Khalifa, in Calgary, Canada, cand s-au oprit pe o strada putin circulata. Niciunul dintre cei tineri nu a stiut insa ca sunt filmati, iar cateva ore mai tarziu, clipul fusese deja urcat pe Reddit, de catre un utilizator anonim, scrie The Independent.

Tanara, Alexis Frulling, a recunoscut ca ea este fata din videoclip si i-a acuzat pe cei care au filmat-o ca i-au incalcat dreptul la intimitate. Frulling a primit numeroase critici, chiar si amenintari, in mediul online, asa ca si-a facut un canal pe YouTube, unde a vorbit despre incident.

Alexis Frulling

"Este o prostie. Nu o sa accept sa primesc atat de multa ura din partea unor necunoscuti. Asa ca mi-am zis, da, o sa recunosc, eu sunt aia. Nu inteleg de ce lumea ma trage doar pe mine la raspundere, iar pe ei nu", a declarat Alexis intr-un interviu acordat Vice. com.

Alexis Frulling

In clipul postat pe YouTube, ea recunoaste si ca "nu sunt chiar mandra de ce am facut, dar nici nu pot spune ca mi-e rusine".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61800648
Au descoperit o anaconda uriasa pe marginea unui fluviu si s-au speriat cand au vazut-o. Ce inghitise reptila
Un grup de pesacari au gasit un sarpe anaconda mort, pe marginea unui fluviu, iar cand s-au apropiat au observat ca burta animalului era umflata, ca si cand si-ar fi mancat ultima masa cu putin timp in urma.
61800637
Parada creatiilor bizare la Derby-ul din Kentucky. Motivul pentru care aceasta femeie a mers acoperita cu o palarie cu masti
Dupa exemplul celebru de la Ascot, Anglia, "parada palariilor" este nelipsita si la Derby-ul Kentucky, una dintre cele mai importante curse hipice din Statele Unite.
A vrut sa manance un stiulete de porumb ca-n desenele animate, dar a ramas cheala. Ce a facut aceasta tanara. VIDEO
Pe internet circula un nou trend in materie de mancat porumb fiert. Mai multi tineri au infipt burghiul unei bormasini intr-un stiulete, i-au dat drumul si s-au pus pe rontait. O tanara asiatica nu a fost atat de norocoasa si a ramas cheala.