Atac armat în fața unei școli din Turcia. Opt elevi au fost răniți | VIDEO

Atac armat scoala turcia x
X.com/MarioNawfal

Un atac armat a avut loc marţi în faţa unei instituţii de învăţământ din vestul Turciei, în Manisa, lângă Izmir, soldându-se cu cel puţin opt răniţi, dintre care unul grav, în rândul elevilor, au relatat mass-media locale, scrie AFP.

Poliţia şi echipele medicale s-au deplasat la faţa locului după atacul care a avut loc în jurul orei 08:00 ora locală şi al cărui autor nu a fost identificat, a precizat postul de televiziune privat NTV, potrivit News.ro.

Suspectul a deschis focul fără un motiv aparent, înainte de a fugi, potrivit presei locale. Ulterior, acesta a fost reţinut.

Ţara a fost zguduită anul acesta de un masacru comis într-o şcoală gimnazială de un adolescent de 14 ani în Kharamanmaras, în sudul ţării, care a provocat moartea unui profesor şi a nouă copii cu vârste cuprinse între 10 şi 11 ani. Autorul, fiul unui poliţist pensionat, a murit la faţa locului. Masacrul, cel mai grav comis vreodată într-o instituţie de învăţământ din Turcia, a dus la demiterea viceministrului Educaţiei.

Un alt incident a avut loc în provincia Sanliurfa, din sud-estul ţării, unde un fost elev a deschis focul în fostul său liceu, rănind 16 persoane, înainte de a se sinucide în faţa poliţiştilor.

Aceste atacuri au stârnit indignarea populaţiei. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, pe lângă demiterea viceministrului educaţiei, a anunţat în aprilie că guvernul va introduce măsuri, în special restricţii privind deţinerea de arme de foc.

Masacrele în şcoli sunt rare în Turcia, unde, potrivit estimărilor unei fundaţii locale, zeci de milioane de arme de foc sunt în circulaţie, majoritatea în mod ilegal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
Politie uk
Un militar american, arestat în Marea Britanie. Este suspectat de spionaj în favoarea Rusiei
Poliţia antiteroristă britanică a arestat marţi, în sud-vestul Angliei, un militar american în vârstă de 41 de ani, fiind suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat poliţia londoneză.
Atac cibernetic shutterstock
Atacurile cibernetice ar putea ajunge în casele oamenilor. Ce riscuri văd experții europeni
După atacul cibernetic care a vizat frigiderele din supermarketurile din mai multe ţări, aparatele electrocasnice din locuinţe ar putea fi următoarea ţintă, a avertizat marţi, Juhan Lepassaar, şeful Agenţiei Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA).
Nvidia
FBI investighează cazul amantei lui Jensen Huang, suspectată că ar fi spionat pentru China
Donald Trump crede că șeful Nvidia, „suferă mult”, într-un moment în care directorul gigantului de cipuri pentru inteligența artificială, este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei.