Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un ciclon puternic care răvăşeşte nordul Europei vine în viteză şi în România. Avertismentul meteorologilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un ciclon puternic care răvăşeşte cu 150 de km pe oră nordul Europei vine în viteză şi în România. În Belgia o femeie a murit strivită de un brad de Crăciun doborât de rafale, iar în Germania mai multe rute feroviare sunt blocate.

Lovită este şi Anglia unde zeci de zboruri au fost anulate. Ciclonul este urmărit cu atenţie şi de meteorologii români. Deja sunt în vigoare coduri portocalii de viscol pentru zona montană, iar turiştii ajunşi în staţiuni sunt avertizaţi să nu se aventureze la mare înălţime

În prag de Crăciun iarna s-a dezlănţuit. Cea mai gravă situaţie este deocamdată în Germania. La Hamburg, râul Elba s-a revărsat şi a inundat zonele joase ale orașului spre groaza localnicilor şi a turiştilor care s-au trezit înconjuraţi de ape. Mulţi şi-au anulat vacanţele şi au vrut să plece acasă cât mai repede însă vântul care a bătut şi cu 140 de km pe oră a blocat calea ferată la Hamburg, Hanovra, Frankfurt și Munchen. Rafalele au doborât copaci ori au rupt liniile electrice. În oraşul belgian Oudenaarde o femeie a fost ucisă iar alte două au fost rănite de un brad de Crăciun de mari dimensiuni luat de vijelie. Iar în Anglia, milioane de oameni s-au trezit într-un haos de nedescris. Furtuna numită de meteorologii englezi PIA a forţat compania British Airways să anuleze zeci de zboruri în cea mai aglomerată zi de iarnă. Şi meteorologii români au emis avertizări de vreme rea. Este cod portocaliu de viscol în toată zona montană până duminică dimineaţa. Oana Paduraru, meteorolog ANM: ”Ştim că mulţi sunt în staţiunile montane, îi avertizăm”. La Rânca viscolul s-a pornit deja. În jurul prânzului vântul avea la rafala 70 km/h. Turiștii care sperau la o zi la schi sau săniuș s-au refugiat în cabane. În Pasul Tihuța, mai multe tiruri au rămas blocate iar în comuna Telciu din Bistriţa stratul de zăpadă măsoară în unele locuri peste 20 cm. De duminică încolo lucrurile se schimbă radical: va fi prea cald pentru această perioadă. Oana Paduraru, meteorolog ANM: ”De Crăciun vom avea 15, 16 grade. În loc de 0 3 grade şi noaptea va fi prea cald cu 6 grade în termometre”. Deşi temperaturile mai scad spre sfârşitul lunii, rămân tot peste cele normale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult