Cod portocaliu de ploi torenţiale în mai multe județe. Cum va fi vremea în Bucureşti - HARTA

62355578
Shutterstock

Meteorologii anunţă averse torenţiale şi instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe, sâmbătă, fiind emise avertizări cod galben şi portocaliu.

O avertizare god galben, este în vigoare de la ora 10:00 până la ora 23:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul şi nordul Olteniei, nord-vestul Moldovei şi al Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, informează ANM, potrivit news.ro.

anm

În restul teritoriului, după-amiaza şi seara, vor fi intensificări ale vântului şi averse izolate.

Citește și
Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge
Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge

O altă avertizare, cod portocaliu, este valabilă în intervalul 12.00 – 21.00. Meteorologii anunţă  averse torenţiale în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Bihor, Arad, Timiş, Sibiu şi Alba.

„În judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Bihor, Arad, Timiş, Sibiu şi Alba vor fi averse torenţiale. Local cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, transmite ANM.

În zilele următoare, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Cum va fi vremea în Bucureşti

Conform meteorologilor, sâmbătă, în Bucureşti, vremea va fi caldă şi frumoasă.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat (trecător cu rafale de 30...40 km/h după-amiaza şi seara).

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge
Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge

Vineri, înnorările și ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat jumătatea sudică. În sud-vest și în sud apar averse, cu tunete și fulgere, și se pot acumula peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Meteorologii anunţă, vineri, că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoarele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în prima parte a intervalului.

Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ

Meteorologii ANM au emis avertizări pentru perioada 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00, vizând intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte, cu strat de zăpadă.

Recomandări
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.

ÎCCJ amenință Guvernul pentru redirecționarea unor drepturi către ajutoare sociale. Magistrații și le-au stabilit retroactiv
ÎCCJ amenință Guvernul pentru redirecționarea unor drepturi către ajutoare sociale. Magistrații și le-au stabilit retroactiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus vineri o plângere prealabilă la Guvern şi Ministerul Finanţelor, prima etapă în demersul de a ataca în instanţă decizia guvernanţilor de amânare a plăţii unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Sorin Grindeanu, mesaj către premier: ”Ilie, este despre economie, nu despre sărăcie”
Sorin Grindeanu, mesaj către premier: ”Ilie, este despre economie, nu despre sărăcie”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis vineri, la întâlnirea regională a PSD din Oltenia, un mesaj premierului Ilie Bolojan.