Ciugud, comuna din Transilvania care dă lecții de educație modernă și sustenabilitate. „Mergem să le reciclăm”

×
Publicitate

De luni până duminică marcăm „Săptămâna verde” și încercăm să facem alegeri prietenoase cu mediul. Avem exemple demne de urmat de la comunități care au găsit rețeta succesului prin colaborare și viziune pe termen lung.

În comuna Ciugud, din inima Transilvaniei, de pildă, investițiile în educația modernă au dat naștere unei școli care pregătește generații curajoase. Urmăriți un reportaj despre oameni care își construiesc împreună o viață mai bună.

În Ciugud, o comună cu câteva mii de locuitori primul pas al schimbării a fost făcut în sistemul de educație. Pentru asta autoritățile locale au investit bani din credite și fonduri europene.

Astfel școala de aici a devenit prima smart din mediul rural. Copiii au table interactive, roboți educaționali și multe alte resurse digitale inovatoare.

Dan Lungu, purtător de cuvânt Ciugud: „Era să moară Școala din Ciugud. Și am construit această școală, este un proiect în care am folosit tehnologia atât în ceea ce înseamnă clădirea inteligentă, pentru că această clădire își reglează consumul de energie pe baza unor senzori”.

Citește și
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”

Școala a devenit atât de cunoscută încât are și elevi ai căror părinți s-au mutat special în Ciugud. La ora de biologie, îl găsim la pian pe Edward, acompaniat de o colegă.

Cum clădirea a devenit neîncăpătoare, administrația face încă una care va fi independentă energetic dar și cu pereți de tip cortină care se deschid vara pentru lecții în natură. Toți acești copii au făcut de mult și primii pași în materie de reciclare.

Fetiță:De multe ori când cumpărăm sticle, le strângem într-un sac și mergem să le reciclăm”.

Dan Lungu, purtător de cuvânt Ciugud: „Am inițiat un proiect, s-a numit Verzulică, Roboțelul reciclator. Am inventat o monedă a comunității - ciuguban. Copiii primeau în schimbul fiecărui ambalaj reciclabil un ciuguban pe care ulterior puteau să îl convertească în lei și acei bani îi foloseau împreună cu clasa pentru proiecte educaționale”.

În Ciugud sunt doar 2-3 pubele de gunoi pentru turiștii care nu cunosc regulile zonei. Aici oamenii colectează selectiv în 3 pubele diferite puse la dispoziție de responsabilii locali.

Gheorghe Damian, primar Ciugud: „Am văzut conceptul ăsta în Coreea de Sud, ei nu aveau nici măcar în stațiile de metrou și atunci am învățat acolo că de fapt gunoiul este ceva intim, deșeul trebuie să-l păstrezi să ți-l duci acasă, nu să-l arunci undeva”.

Dan Lungu, purtător de cuvânt Ciugud: „În momentul în care găsesc acele deșeuri care n-ar trebui să se găsească în pubela galbenă, cetățeanul primește un avertisment.
Reporter: Îmi spuneați că la fotbal.
Dan Lungu, purtător de cuvânt Ciugud: Da, este un cartonaș galben care i se lipește pe pubelă. În a doua situație în care din nou greșește primește cartonașul roșu, adică este deja o amendă”.

La Ciugud încă există Sfatul Înțelepților. Bătrânii comunei se adună într-o sală special amenajată la centrul de seniori unde dezbat problemele comunității, iar soluțiile propuse de ei ajung pe masa edilului. Dezvoltarea comunei a adus inevitabil și investitori. De la firme care își au sediile aici, la afaceri care atrag turiști. De pildă, un teren de golf care se întinde pe 70 de hectare.

Debora Cordea, directorul complexului: „Putem să susținem, să găzduim turnee internaționale, ceea ce ne pune pe harta aceea importantă a golfului”.

Comuna are inclusiv propria eoliană, iar sediul Primăriei folosește energia produsă de panourile fotovoltaice montate în parcare. Tot aici, gratuit, șoferii își pot încărca mașinile electrice.

Ciugud oferă un exemplu rar în România: acela că inovația nu începe neapărat din marile orașe, ci să răsară din mici comunități determinate. Iar schimbarea nu înseamnă revoluție, ci începe cu fiecare bec stins la timp, cu fiecare panou montat și cu fiecare copil care învață ce înseamnă un viitor sustenabil.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”

Românii resimt direct efectele schimbărilor climatice nu doar prin episoade de caniculă sau secetă, ci și printr-o degradare vizibilă a stării de sănătate, relevă un studiu Infoclima.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Cât câștigă românii care strâng PET-uri din tomberoane. “Sunt bani care îi ajută să-și plătească chiria sau mâncarea”
Cât câștigă românii care strâng PET-uri din tomberoane. “Sunt bani care îi ajută să-și plătească chiria sau mâncarea”

Românii care colectează PET-uri, doze și sticle aruncate la tomberon câștigă lunar suficienți bani pentru a-și rotunji consistent veniturile, după cum reiese din datele Returo-SGR.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.