Liviu Dragnea: ”S-a încercat sfâșierea acestui partid, din exterior și din interior”

62008868
Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Dragnea a prezentat, duminică, un bilanț al guvernării PSD, la 2 ani de la câștigarea alegerilor parlamentare.

Înainte de a urca pe scenă pentru un discurs, pe ecran a rulat un filmuleț de promovare a măsurilor PSD-ALDE.

L-ați urmărit? Asta e realitate pe care o mistifică şi fac eforturi uriaşe să convingă românii că albul este negru. Dragi colegi, în aceşti 2 ani de guvernare, în care s-au realizat aceste lucruri şi altele care vor fi promovate în continuare, să nu uităm că am avut şansa şi oportunitatea să le realizăm pentru că am obţinut în 2016 cea mai mare încredere pe care românii au acordat-o unui partid politic de la Revoluţie încoace. Ceea ce pentru noi, pentru mine cel puţin, rămâne o responsabilitate uriaşă.

În acelaşi timp, au fost 2 ani în care am fost criticaţi, atacaţi, urmăriţi, anchetaţi, ascultaţi şi ameninţaţi. Ceea ce se întâmplă în continuare. Exact din ianuarie 2017 au încercat să ne oprească cu orice preţ şi orice mijloace să nu realizăm acest program de guvernare, să nu realizăm aceste lucruri. De ce? Ca românii să nu fie fericiţi, să fie supăraţi, nemulţumiţi, pentru că aşa ar putea însămânţa cu succes în continuare seminţele urii în acest popor.

Partidul nostru a fost supus celui mai amplu şi bine pregătit program anti. S-a încercat dezbinarea noastră, sfâşierea acestui partid, atât din interior, cât şi din exterior. Din interiorul guvernării, din exterior. Din interiorul ţării, din exteriorul ţării. Am fost trădaţi de unii pe care i-am crezut colegi şi camarazi cu noi şi care acum au fugit la alte partide. Se înghesuie la un partid securist, făcut de securişti pentru securişti.

Citește și
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Am fost de asemenea loviţi de cei de la care ar trebui să ne aşteptăm că apără democraţia, statul de drept, drepturile românilor. Vorbim de un asalt permanent, furibund, la adresa premierului, Guvernului la adresa mea, a lui Călin, la cei care, odată dislocaţi, ar putea conduce la o cădere a Guvernului. Aceasta e una dintre mizele principale.

Au crezut că e uşor şi că ne vom frânge singuri, că nu vom avea puterea, determinarea, mintea, curajul să punem în practică programul de guvernare votat de români.

Au sperat că vom eşua în plan economic. Aduceţi-vă aminte toate minciunile pe care le spuneau anul trecut, că nu vom mări salariile, că nu vom mări pensiile, că nu vom avea creştere economică, numai minciuni. Au ieşit vreodată ei sau Iohannis să spună că au greşit? Nici vorbă. Bineînţeles că s-au înşelat amarnic, avem rezultate cu care nu trebuie să ne mândrim, nu-s de acord să avem discursuri triumfaliste, asta era şi este obligaţia, responsabilitatea noastră, guvernului nostru. Pe baza acestor angajamente am fost votaţi. Ceea ce am făcut noi în aceştia 2 ani nu e un bonus, un cadou pentru romani, e obligaţia şi responsabilitatea noastră. Aşa trebuie trataţi şi următorii 2 ani.

Se vorbea despre programnul naţional de dezolvare locală, da, o spun, este un program care îmi este drag. Eu l-am inventat, cu Sevil Shaidehh, cu colegii primari, paramentari, miniștri. S-a născut foarte greu acest program, care este cel mai amplu proiect de dezvoltare locală cel puţin de la Revoluţie încoace. Din păcate, nu este o vedetă publică, nu se vorbeşte la televizor. Așa că vă doresc succes doamna premier la întâlnirea de la CSAT.” 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.

Liderul UDMR, despre decizia CCR privind pensiile magistraților: ”Nu se mai poate amâna mult timp, nu mai au ce să inventeze”
Liderul UDMR, despre decizia CCR privind pensiile magistraților: ”Nu se mai poate amâna mult timp, nu mai au ce să inventeze”

Kelemen Hunor consideră că decizia Curţii Constituţionale pe legea privind pensiile magistraţilor nu se mai poate amâna mult timp, pentru că "nu mai pot să inventeze nimic", adăugând că se pregăteşte şi cealaltă lege, pe pensionarea în zona militară.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.