Un polițist a murit și alți șase au fost răniți după ce un bărbat din Ungaria a provocat intenționat explozia unei butelii

62388322
StirilePROTV

Un poliţist a fost ucis, iar mai multe altele au fost rănite de către un bărbat care a provocat explozia unei butelii de gaz în care a murit, la rândul său, în Ungaria, relatează AFP.

Poliţia şi pompierii nu au confirmat imediat circumstanţele dramei, care a avut loc miercuri seara, în satul Esztergom, la aproximativ 40 de kilometri nord de Budapesta, la frontiera cu Slovacia.

Site-ul Index scrie că ofiţeri din cadrul unui grup antiterorist au fost trimişi la domiciliul bărbatului, care ameninţa să detoneze o bombă.

Potrivit primelor elemente, bărbatul a dat foc casei, iar butelia a explodat.

Cadavrul bărbatului a fost găsit sub dărâmături.

Autorităţile ungare nu au furnizat niciun detaliu despre identitatea acestui bărbat.

Premierul Viktor Orban şi preşedinta Katalin Novak au transmis condoleanţe familiei agentului decedat, într-un mesaj postat pe Facebook.

Cel puţin alţi şase poliţişti prezenţi la faţa locului au fost răniţi, dintre care trei au fost răniţi grav, potrivit Index.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Casa Albă dezminte: Planul în zece puncte publicat de Iran nu este cel de la baza negocierilor cu SUA

Un plan în zece puncte difuzat public de Iran, cu cereri dificil de acceptat pentru Statele Unite, nu reprezintă baza oficială a negocierilor cu Washingtonul, a afirmat miercuri un oficial de rang înalt de la Casa Albă, citat de AFP.

Presa maghiară: Szijjarto ar fi promis Rusiei documente despre aderarea Ucrainei la UE, conform unei convorbiri telefonice

O nouă scurgere în presă arată că ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, ar fi acceptat să trimită omologului său rus, Serghei Lavrov, un document privind aderarea Ucrainei la UE, cu doar câteva zile înainte de alegerile cruciale din Ungaria, relatează Reuters.

Analiză AFP: Cum a reuşit Pakistanul să negocieze un armistiţiu între Iran şi SUA. „Are atuuri solide”

Pakistanul s-a dovedit a fi un intermediar-cheie între Iran şi SUA, mediind o încetare a focului temporară şi planificând să găzduiască începând de vineri negocieri pentru a se pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, scrie AFP într-o analiză.

Recomandări
Ilie Bolojan a anunţat cinci direcţii strategice privind piaţa energiei: Desfiinţăm avizele tehnice de racordare speculative

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cinci direcţii privind piaţa energiei.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.