De ce a fost supranumit un orășel din Marea Britanie ”capitala satanismului”. Totul s-a aflat după recensământul oficial

62321080
Getty

Un orășel liniștit din Marea Britanie este supranumit „capitala satanismului”. Aproximativ 70 dintre cei 8.500 de locuitori din Bungay și din satele din apropiere se identifică ca fiind adoratori ai diavolului.

Statistica sinistră arată că aproape una din 120 de persoane din zonă au afirmat că sunt sataniști atunci când au fost întrebați, în recensământul din 2021, să-și declare preferințele religioase.

Am fost foarte surprins să aflăm acest lucru. Nu am întâlnit niciodată un satanist în oraș, din cunoștințele mele. Bisericile din oraș sunt foarte bine susținute. Mă întreb dacă nu cumva oamenii, care nu aveau ocupație în timpul izolării, au decis să se declare sataniști”, a declarat primarul orașului, Tony Dawes.

Unele persoane sugerează că ar exista o legătură cu o legendă locală despre un diavol care ia forma unui câine negru, cunoscut sub numele de „Black Shuck”, care a terorizat congregația Bisericii „Sfânta Maria” din oraș, în 1577, conform Daily Star.

Nu am văzut nicio dovadă că ar exista sataniști. Nu-mi pot imagina de ce cineva ar fi pus asta în recensământ, dar se pare că avem de a face cu o glumă aici”, a spus Martin Evans, din cadrul Prietenii Bisericii „Sfânta Maria”, o organizație non-religioasă, non-profit.

Citește și
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Această știre vine la câteva săptămâni după ce a fost prezentat faptul că tinerii din Marea Britanie aleg satanismul în detrimentul religiilor tradiționale. Cu toate acestea, liderii din Global Order of Satan UK (un grup satanic progresiv, independent, nonteist, cu Ordine din întreaga lume) au anunțat că oamenii nu trebuie să se aștepte acum să vadă pentagrame și persoane înveșmântate cu glugi, care beau sânge din vase antice pe străzile Londrei, scrie Daily Star.

Leopold, un capelan în vârstă de 32 de ani, care este co-administrator al grupului, a declarat că a existat o creștere de 200% a membriilor în ultimii cinci ani, dar nu își asumă întreaga responsabilitate, deoarece tinerii par să îl prefere pe diavol în detrimentul religiilor tradiționale precum creștinismul, care sunt acum văzute ca „depășite, dogmatice și enervante”.

Știrea coincide cu cel mai recent recensământ, în urma căruia s-a descoperit că locuitorii din Marea Britanie nu mai sunt majoritari creștini, pentru prima dată de când a început o astfel de cercetare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE o declaraţie comună pe acest subiect, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice

Președintele SUA a susținut public că Danemarca nu ar avea un „drept de proprietate” clar asupra Groenlandei.

Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.