UE și-a finalizat legislația pentru a elimina zonele fără lege de pe internet

62255677
Getty

Statele membre ale UE, Comisia şi Parlamentul au finalizat sâmbătă o nouă legislaţie care va permite să se lupte mai bine împotriva derivelor pe internet.

Este vorba despre discursurile instigatoare la ură, campaniile de dezinformare sau vânzarea de produse contrafăcute, notează AFP, citată de Agerpres.

După mai multe luni de negocieri, s-a ajuns la un „acord” între instituţiile europene cu privire la „Regulamentul privind serviciile digitale” (Digital Services Act - DSA) care va impune marilor platforme, precum Facebook (Meta) sau Amazon, să elimine mai bine conţinutul online ilegal şi periculos, a anunţat pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, iniţiatorul proiectului împreună cu colega sa de la Concurenţă, Margrethe Vestager.

Acest acord este istoric”, a salutat imediat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, „noile noastre reguli vor proteja utilizatorii online, vor asigura libertatea de exprimare şi oportunităţi pentru întreprinderi”.

DSA este o premieră mondială în ceea ce priveşte reglementarea digitală”, a subliniat Consiliul UE, care reprezintă cele 27 de state membre, într-un comunicat. Textul „tocmai a consacrat principiul că ceea ce este ilegal offline trebuie să fie ilegal şi online. Acesta urmăreşte să protejeze spaţiul digital împotriva difuzării de conţinut ilegal şi să garanteze protecţia drepturilor fundamentale ale utilizatorilor”, potrivit sursei.

Citește și
Amenințarea Teheranului: petrolul va ajunge la 200 de dolari barilul dacă SUA „criminală” nu se oprește
Amenințarea Teheranului: petrolul va ajunge la 200 de dolari barilul dacă SUA „criminală” nu se oprește

Regulamentul privind serviciile digitale este una dintre cele două părţi ale unui plan de anvergură prezentat în decembrie 2020 de executivul european.

Prima parte, regulamentul pieţelor digitale (Digital Markets Act, DMA), care abordează practicile anticoncurenţiale, a fost încheiată la sfârşitul lunii martie.

DSA, la rândul său, actualizează directiva de comerţ electronic, născută acum 20 de ani, când platformele gigantice erau încă embrionare.

Obiectiv: să pună capăt exceselor reţelelor sociale care au ajuns deseori pe prima pagină a publicaţiilor: asasinarea profesorului de istorie Samuel Paty în Franţa după o campanie de ură în octombrie 2020, atacul manifestanţilor asupra Capitoliului SUA în ianuarie 2021, în parte planificat pe Facebook şi Twitter.

Partea întunecată a internetului se referă şi la platformele de vânzare invadate cu produse contrafăcute sau defecte, care pot fi periculoase, cum ar fi jucăriile pentru copii care nu respectă standardele de siguranţă.

Noul regulament stabileşte obligaţia de a elimina „prompt” orice conţinut ilegal (conform legilor naţionale şi europene) de îndată ce o platformă ia cunoştinţă de acesta. Constrânge reţelele sociale să suspende utilizatorii care încalcă „frecvent” legea.

DSA va solicita site-urilor de comerţ electronic să verifice identitatea furnizorilor lor înainte de a le oferi produsele.

În centrul proiectului, noi obligaţii impuse „platformelor foarte mari”, cele cu „peste 45 de milioane de utilizatori activi” în UE, adică aproximativ douăzeci de companii, a căror listă rămâne de stabilit, dar care va include Gafam (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft), precum şi Twitter şi probabil TikTok, Zalando sau Booking.

Aceşti jucători vor trebui să evalueze riscurile asociate cu utilizarea serviciilor lor şi să pună în aplicare mijloacele adecvate pentru a elimina conţinutul problematic. Li se va impune o transparenţă sporită asupra datelor şi algoritmilor de recomandare.

Ei vor fi auditaţi o dată pe an de organisme independente şi plasaţi sub supravegherea Comisiei Europene care poate aplica amenzi de până la 6% din vânzările lor anuale în cazul unor încălcări repetate.

În contextul agresiunii ruse din Ucraina şi al consecinţelor speciale privind manipularea informaţiilor online, a fost introdus un nou articol pentru a stabili un mecanism de reacţie în cazul unei crize”, a indicat Consiliul European. Acest mecanism, activat prin decizie a Comisiei, va permite luarea de măsuri „proporţionale şi eficiente” împotriva platformelor foarte mari care ar contribui la răspândirea de informaţii false.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a anunțat noul antrenor de la FCSB: ”Omul nu vrea bani, vine să ajute”
Gigi Becali a anunțat noul antrenor de la FCSB: ”Omul nu vrea bani, vine să ajute”
Citește și...
Amenințarea Teheranului: petrolul va ajunge la 200 de dolari barilul dacă SUA „criminală” nu se oprește
Amenințarea Teheranului: petrolul va ajunge la 200 de dolari barilul dacă SUA „criminală” nu se oprește

Iranul amenință cu atacuri asupra instalațiilor petroliere din regiune dacă Israelul continuă să lovească infrastructura energetică iraniană.  

Război în Iran, ziua a noua. Atacul Israelului asupra Statului islamic ar putea „continua pentru o lungă perioadă de timp”
Război în Iran, ziua a noua. Atacul Israelului asupra Statului islamic ar putea „continua pentru o lungă perioadă de timp”

Conflictul din Iran a ajuns la a noua zi, iar luptele se intensifică. O dronă a țintit duminică noapte un zgârie-nori din districtul Dubai Marina, o zonă turistică foarte populară.

Primul indiciu de la Teheran despre numele viitorului lider suprem al Iranului: „Numele va rămâne Khamenei”
Primul indiciu de la Teheran despre numele viitorului lider suprem al Iranului: „Numele va rămâne Khamenei”

Numele noului lider spiritual al Iranului va fi tot Khamenei, a declarat duminică un membru al Adunării Experților, organismul însărcinat cu alegerea succesorului ayatollahului Ali Khamenei, ucis într-un bombardament israelian săptămâna trecută.

Recomandări
România are 8,9 miliarde de euro de la UE pentru canalizare, dar cinci milioane de români nu au apă în gospodării
România are 8,9 miliarde de euro de la UE pentru canalizare, dar cinci milioane de români nu au apă în gospodării

„Nesimțire până la ultima picătură”. Miliarde de euro am avut și avem la dispoziție pentru a rezolva problema canalizării, pentru care suntem în infrigement.

Război în Iran, ziua a noua. Atacul Israelului asupra Statului islamic ar putea „continua pentru o lungă perioadă de timp”
Război în Iran, ziua a noua. Atacul Israelului asupra Statului islamic ar putea „continua pentru o lungă perioadă de timp”

Conflictul din Iran a ajuns la a noua zi, iar luptele se intensifică. O dronă a țintit duminică noapte un zgârie-nori din districtul Dubai Marina, o zonă turistică foarte populară.

Românii au început să treacă granița pentru a-și alimenta mașinile. Unde găsesc carburanți sub 7 lei pe litru. „Ne convine”
Românii au început să treacă granița pentru a-și alimenta mașinile. Unde găsesc carburanți sub 7 lei pe litru. „Ne convine”

În timp ce carburanții s-au scumpit chiar și de la o zi la alta în România, stațiile din apropierea granițelor vecine sunt vizitate de mașini cu numere românești.