Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război

62497008
Profimedia

Ministerul polonez al Apărării a anunţat vineri că aproximativ 230.000 de tineri vor fi convocaţi anul viitor pentru evaluarea lor militară, iar aceia care nu se prezintă vor fi pasibili de arestare şi amendă, relatează agenţia EFE.

Această procedură, care se va desfăşura în perioada 3 februarie - 30 aprilie, face parte din procesul obişnuit de recrutare pentru înscrierea în evidenţele militare şi constă într-o examinare medicală a stării fizice şi psihologice a tinerilor, care vor fi apoi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război.

În Polonia serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în 2009, fără a fi abolit. Un amendament legislativ adoptat recent prevede că neprezentarea la o convocare emisă de armată este pasibilă de amendă şi arestare, iar poliţia are dreptul să îi conducă cu forţa pe tineri la centrele de recrutare.

În 2025 vor trebui să se prezinte pentru o evaluare militară toţi bărbaţii născuţi în anul 2006, cei născuţi între 2001 şi 2005 care nu au o categorie de aptitudine pentru serviciul militar activ şi cei declaraţi temporar inapţi în 2023 şi 2024.

Vor trebui de asemenea să se prezinte la comisariatele militare pentru recrutare femeile poloneze născute între anii 1998 şi 2006 care au o calificare utilă armatei, cum ar fi domeniul medical, şi cele care îşi finalizează studiile în 2024-2025.

Citește și
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice

Acţiunea se înscrie în contextul preocupării legate de securitatea naţională a Poloniei după invazia lansată de Rusia în Ucraina în februarie 2022. În acel an, aproape 14.000 de noi recruţi s-au alăturat forţelor armate poloneze pe bază de voluntariat, cel mai mare număr de la suspendarea stagiului militar obligatoriu.

Guvernul de la Varşovia a implementat mai multe strategii pentru a încuraja înrolarea în armata profesionistă, inclusiv un nou program de serviciu militar voluntar plătit şi sesiuni gratuite de pregătire cu instructori militari.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice

Președintele SUA a susținut public că Danemarca nu ar avea un „drept de proprietate” clar asupra Groenlandei.

Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Kievul, paralizat de un nou atac rusesc. Locuitorii au rămas fără apă caldă, electricitate și încălzire la -12 grade
Kievul, paralizat de un nou atac rusesc. Locuitorii au rămas fără apă caldă, electricitate și încălzire la -12 grade

Un nou atac masiv al forţelor ruse împotriva infrastructurii energetice ucrainene a lăsat marţi o parte din Kiev fără electricitate, apă şi încălzire, în timp ce temperaturile în capitala Ucrainei sunt în jur de -12 grade Celsius, informează EFE.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.