SUA anunță că Hamas pune condiții pentru a permite plecările din Fâșia Gaza

62397879
Shutterstock

Gruparea islamistă Hamas pune condiţii pentru a permite plecările din Fâşia Gaza, a comunicat, luni, Departamentul de Stat al SUA prin purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

 

La fel cum credem că (Hamas) ar trebui să elibereze toţi ostaticii pe care îi deţin, credem că ar trebui (...) să îi lase să plece pe cetăţenii americani şi pe alţi cetăţeni străini, care sunt practic obligaţi să rămână în Gaza împotriva voinţei lor, deoarece Hamas nu îşi respectă răspunderea de a acţiona pe partea sa a punctului de trecere de la Rafah”, la frontiera cu Egiptul, a declarat Miller presei, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Cum a planificat Hamas, timp de doi ani, atacul surpriză din 7 octombrie asupra Israelului. Ce metode au folosit

Informaţii împărtăşite cu Statele Unite sugerează că mica celulă de agenţi Hamas, care a plănuit atacul surpriză din 7 octombrie asupra Israelului, a comunicat timp de doi ani prin intermediul unei reţele de telefonie prin cablu.

Rețeaua a fost instalată în tunelurile de sub Gaza, relatează, pe surse, CNN, conform News.ro.

Liniile telefonice prin cablu din tuneluri au permis agenţilor să comunice între ei în secret şi astfel nu au putut fi urmăriţi de serviciile de informaţii israeliene. Aceştia au evitat să folosească computere sau telefoane mobile timp de doi ani, cât le-a luat să pună la punct atacul, pentru a se putea sustrage astfel detectării de către spionajul israelian sau american, au precizat sursele CNN.

Citește și
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei

Nu au existat prea multe discuţii, schimburi şi coordonare în afara zonei imediate”, a declarat una dintre surse.

Informaţiile împărtăşite oficialilor americani de către Israel dezvăluie modul în care Hamas a ascuns planificarea operaţiunii prin măsuri de contrainformaţii de modă veche, cum ar fi organizarea de întâlniri de planificare în persoană şi renunţarea la comunicaţiile digitale, ale căror semnale pot fi urmărite de israelieni, în favoarea telefoanelor cu cablu din tuneluri.

Israelul şi SUA au fost luate prin surprindere de atacul Hamas, în urma căruia în jur de 1.500 de luptători au trecut graniţa în Israel într-o operaţiune în care au ucis cel puţin 1.400 de israelieni.

Forţele de apărare israeliene (IDF) se referă colocvial la tunelurile construite de Hamas în ultimii 15 ani ca fiind „metroul din Gaza”. Tunelurile alcătuiesc un labirint vast care este folosit pentru a depozita rachete şi muniţie, precum şi pentru a oferi militanţilor o modalitate de a se deplasa neobservaţi. De asemenea, IDF afirmă că acestea adăpostesc centre vitale de comandă şi control ale Hamas.

Mica celulă Hamas care a planificat atacul a aşteptat până chiar înainte de lansarea atacului pentru a anunţa un grup mai mare de luptători la sol care trebuia să efectueze operaţiunea specifică. Una dintre surse a declarat că, deşi comandanţii şi luptătorii unităţilor terestre au fost instruiţi timp de mai multe luni şi au fost menţinuţi într-o stare de pregătire generală, aceştia au fost informaţi despre planurile specifice doar în zilele premergătoare operaţiunii.

Una dintre surse a declarat că unele dintre antrenamentele de la sol au fost observate, dar nu au generat îngrijorare, presupunându-se că este vorba despre antrenamentele obişnuite ale oamenilor Hamas. „Nu a părut diferit”, a declarat una dintre sursele CNN.

Cu toate acestea, Israelul aflase că militanţii palestinieni folosesc sisteme de comunicare cu fir electric înainte de atacul din octombrie. Atunci când armata israeliană a efectuat un raid în oraşul Jenin din nordul Cisiordaniei, în această vară, a întâlnit ceea ce părea să fie un tip similar de sistem de comunicaţii, potrivit unui oficial israelian. Forţele de Apărare ale Israelului au descoperit linii de comunicare securizate, cablate, şi camere de supraveghere cu circuit închis care avertizau în avans asupra mişcărilor trupelor israeliene.

Pe de altă parte, Iranul a ajutat Hamas să îşi dezvolte tacticile de securitate operaţională de-a lungul anilor, deşi serviciile de informaţii americane nu cred că Iranul a jucat un rol direct în planificarea atacului din 7 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
"Greșit, nașule!" Mirel Rădoi i-a transmis lui Gigi Becali primele schimbări de la FCSB
"Greșit, nașule!" Mirel Rădoi i-a transmis lui Gigi Becali primele schimbări de la FCSB
Citește și...
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei

Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. Iar în ultimele două zile, mai multe depozite de petrol au fost distruse, în apropiere de capitala Iranului.

Prima reacție a lui Vladimir Putin după alegerea noului lider suprem al Iranului. Ce l-a asigurat pe Mojtaba Khamenei
Prima reacție a lui Vladimir Putin după alegerea noului lider suprem al Iranului. Ce l-a asigurat pe Mojtaba Khamenei

Preşedintele rus Vladimir Putin, un aliat al Teheranului, l-a asigurat luni pe Mojtaba Khamenei de „sprijinul său neclintit”, după ce acesta a fost numit noul lider suprem al Iranului, relatează AFP.

Televiziunea de stat iraniană confirmă că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, a fost rănit. Este descris drept „janbaz”
Televiziunea de stat iraniană confirmă că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, a fost rănit. Este descris drept „janbaz”

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a fost rănit în timpul atacurilor aeriene lansae de SUA și Israel asupra Satului Islamic, susține televiziunea de stat iraniană.

Recomandări
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a interceptat și „neutrazlizat” o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei

Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. Iar în ultimele două zile, mai multe depozite de petrol au fost distruse, în apropiere de capitala Iranului.

Nou scandal în coaliție. PSD acuză că majorarea salariului minim de la 1 iulie nu ar fi prevăzută în proiectul de buget
Nou scandal în coaliție. PSD acuză că majorarea salariului minim de la 1 iulie nu ar fi prevăzută în proiectul de buget

Reprezentanții coaliției PSD, PNL, USR și UDMR s-au strâns din nou la sediul Guvernului pentru a discuta despre bugetul pe anul acesta. Săptămâna trecută discuțiile s-au împotmolit la pachetul de solidaritate.

La cât ar putea ajunge prețul benzinei și cel al motorinei. Scenariile economiștilor arată posibile efecte și în inflație
La cât ar putea ajunge prețul benzinei și cel al motorinei. Scenariile economiștilor arată posibile efecte și în inflație

Efectele războiului din Iran au început să se vadă în câteva zile și în România. În benzinării, prețul benzinei și cei al motorinei au urcat la cel mai mare nivel din ultimii ani.