Premierul Ciucă, mesaj de Ziua Eroilor: Respect şi memorie eternă eroilor români!
”Respect şi memorie eternă eroilor români! Şi să nu uităm că oricine poate deveni erou, dacă ceea ce este şi ceea ce are ajunge în primejdie!”, afirmă şeful Executivului în finalul mesajului.
Prezentăm integral mesajul premierului Nicolae Ciucă: ”Astăzi, România îşi împleteşte simbolic fiinţa creştină şi cea istorică, marcând în acelaşi timp două mari sărbători: Ziua Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor.
La ora 12 se vor trage clopotele în toate lăcaşurile de cult, se va păstra un moment de reculegere în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ, iar după oficierea Sfintei Liturghii de Înălţare vor începe festivităţile de comemorare a eroilor, la mormintele şi operele comemorative de război româneşti, precum şi la cele străine de pe teritoriul României.
Spre a omagia memoria celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă de-a lungul istoriei, se întâlnesc astăzi în faptă şi gând Guvernul României, Biserica Ortodoxă Română, autorităţile locale, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, cetăţenii care vin să fie prezenţi la manifestaţii - şi le mulţumim că ne sunt alături.
Pentru prima dată a apărut ideea generoasă de a fi onoraţi toţi cei care au căzut pe câmpul de luptă, prin îngrijirea mormintelor şi întreţinerea operelor comemorative de război dedicate acestora, în Tratatul de la Versailles, semnat în 1919 între beligeranţii Primului Război Mondial.
România a devenit primul stat care a consfinţit comemorarea eroilor străini alături de cei naţionali. Prin Decretul-lege din 4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării, o decizie similară fiind luată, în acelaşi an, de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.
Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, înfiinţată în 1919 sub înaltul patronaj al reginei Maria, a inaugurat, în 1923, Mormântul Ostaşului Necunoscut şi a sprijinit construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente şi plăci comemorative pe întreg teritoriul ţării.
După Revoluţia din 1989, a fost reînnodată tradiţia întemeiată în 1920, astfel că astăzi dedicăm gândurile noastre, cu recunoştinţă pentru sacrificiul suprem, tuturor celor căzuţi în luptă pentru idealuri şi pentru un destin mai bun al urmaşilor lor.
Chiar dacă respectul nostru este egal faţă de toţi eroii, un gând aparte se îndreaptă spre eroii români, bărbaţi şi femei, cărora le datorăm independenţa, unitatea şi statutul din prezent al ţării noastre în lume. Dacă avem limba noastră, casa noastră, credinţa noastră, dacă nu avem temeri de securitate, dacă începem să devenim lideri regionali în sectoare importante de activitate, dacă tinerii noştri pot merge la studii oriunde în lume, pe scurt, dacă avem identitate şi viitor, acest lucru se datorează celor care au murit cu arma în mână, apărându-ne identitatea şi viitorul.
Respect şi memorie eternă eroilor români!
Şi să nu uităm că oricine poate deveni erou, dacă ceea ce este şi ceea ce are ajunge în primejdie!”