Pavel Durov, inculpat în Franţa şi eliberat sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez

Pavel Durov
Getty

Patronul Telegram Pavel Durov, al cărui arest preventiv a fost ridicat miercuri, a fost inculpat după ce a fost audiat de justiţia franceză şi i s-a impus ”interdicţia de a părăsi teritoriul francez”, relatează BFMTV.

 

Pavel Durov a fost arestat după ce a aterizat la bordul avionului său la Bourget, sâmbătă şi a fost plasat în arest preventiv timp de patru zile.

El a fost inculpat miercuri şi eliberat sub contârol judiciar, potrivit Procuraturii Republicii din Paris.

El a fost arestat cu privire la 12 infracţiuni şi a fost audiat de către justiţia franceză, care-l acuză de faptul că nu a acţionat împotriva unor utilizări delictuale ale mesageriei sale criptate de către abonaţi ai acesteia, prin lipsa unei moderări şi a unei colaborări cu anchetatorii.

Citește și
telegram
AFP: Telegram, „arma de război” a Rusiei, sub înaltă supraveghere

Pavel Durov a fost inculpat cu privire la cele 12 infracţiuni, inclusiv ”complicitate la difuzare în bandă organizată de imagini cu minori cu un caracter pronografic” şi ”complicitate la trafic de droguri”.

Telegram respinge aceste acuzaţii şi dă asigurări că ”se confomează dreptului UE”, DSA, legea europeană care impune reguli marilor polatforme, inclusiv desfăşurarea nor instrumente de moderare.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu pregătește o nouă lovitură! Care ar putea fi al treilea club deținut de omul de afaceri
Dan Șucu pregătește o nouă lovitură! Care ar putea fi al treilea club deținut de omul de afaceri
Citește și...
POLITICO: Autoritățile din Franța vor să-l aresteze și pe Nikolai, fratele lui Pavel Durov, fondatorul companiei Telegram
POLITICO: Autoritățile din Franța vor să-l aresteze și pe Nikolai, fratele lui Pavel Durov, fondatorul companiei Telegram

Autoritățile franceze au emis mandate de arestare pentru directorul general al Telegram, Pavel Durov, dar și pentru fratele său, cofondator, Nikolai, în luna martie, potrivit unui document administrativ francez văzut în exclusivitate de POLITICO.

AFP: Telegram, „arma de război” a Rusiei, sub înaltă supraveghere
AFP: Telegram, „arma de război” a Rusiei, sub înaltă supraveghere

Arestarea în Franţa a patronului francezo-rus al Telegram Pavel Durov a pus într-o lumină neobişnuită proiectoarele mesageriei criptate- un instrument al propagandei ruse.

 

Forțele Ucrainei ar fi atacat noi puncte de trecere a frontierei cu Rusia. Zona pe care vor să o cucerească
Forțele Ucrainei ar fi atacat noi puncte de trecere a frontierei cu Rusia. Zona pe care vor să o cucerească

Canale ruse de Telegram cu legături cu serviciile de securitate au anunţat marţi că forţele ucrainene au atacat posturi de frontieră în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, deşi nu există o confirmare oficială a luptelor.

Recomandări
Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat
Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat

S-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.

România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”

Centralele pe cărbune ar putea avea viitor în România, deși legea actuală prevede clar închiderea lor completă în următorii ani.

Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate
Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate

Obezitatea este recunoscută ca boală cronică în România, însă doar pe hârtie, pentru că statul nu a pus la punct şi programe speciale care să îi ajute pe pacienţi.