Misterul celor 4 soldați americani dispăruți în exercițiile NATO din Lituania. Sute de militari îi caută

62531126
IMAGO

Ministrul lituanian al apărării, Dovile Sakaliene, a declarat joi că „toate scenariile” sunt luate în considerare cu privire la soarta celor 4 soldaţi americani care au dispărut în timpul unui exerciţiu desfăşurat în apropierea graniţei cu Belarus.

 

Vehiculul lor s-ar fi prăbuşit într-o mlaştină, iar secretarul general al NATO, Mark Rutte, anunţase miercuri moartea lor, dar căutarea soldaţilor continua joi în condiţii dificile, relatează AFP şi Reuters.

Dovile Sakaliene a spus joi că nu poate spune dacă soldaţii - care se aflau în Lituania de două luni - se aflau în vehiculul găsit miercuri scufundat într-o mlaştină, explicând că acesta trebuie mai întâi să fie extras.

„Toate scenariile sunt încă luate în considerare (...) Nu putem confirma dacă soldaţii se află în interiorul vehiculului”, a declarat ministrul jurnaliştilor, în timp ce vizita, joi, locul de desfăşurare a exerciţiului - în apropierea oraşului Pabrade din estul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. „Americanii ne-au informat că au continuat, de asemenea, căutările în zona înconjurătoare pe parcursul nopţii, deoarece toate scenariile sunt încă posibile până când vom vedea vehiculul”, a adăugat Dovile Sakaliene.

Autorităţile lituaniene au fost informate marţi cu privire la dispariţia soldaţilor. A fost lansată o amplă operaţiune de salvare la care au participat sute de persoane. Potrivit ministrului, vehiculul blindat de recuperare M88 Hercules, care cântăreşte câteva zeci de tone, s-a scufundat aproximativ cinci metri în noroi. „Este important să subliniem că este vorba de o mlaştină legată de un lac”, a adăugat ea.

Citește și
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

”Nu ne vom opri până când truple noastre nu vor fi găsite”

Peste noapte au fost efectuate lucrări majore pentru drenarea zonei în care s-a scufundat vehiculul, iar salvatorii au construit un drum nou pentru a permite accesul utilajelor grele. „De asemenea, nivelul apei a scăzut suficient pentru a putea începe lucrările de excavare”, a precizat Dovile Sakaliene, care consideră că ar putea dura chiar şi câteva zile pentru a extrage vehiculul.

Potrivit acesteia, prezenţa unei conducte de gaz care trece prin zonă a complicat şi mai mult lucrările.

Lituania, membră a NATO şi a UE aflată pe flancul estic, găzduieşte peste 1.000 de soldaţi americani staţionaţi prin rotaţie încă din 2019.

Sute de soldaţi lituanieni şi americani cu zeci de vehicule lucrau la faţa locului şi cercetau pădurea din apropiere în speranţa de a găsi soldaţii. „Pentru noi, soldaţii lor sunt ca soldaţii noştri”, a declarat şeful armatei lituaniene, Raimundas Vaiksnoras.

Ambasadorul Statelor Unite la Vilnius, Kara McDonald, a mulţumit Lituaniei pentru ajutor, numind-o un aliat model. „Aşa cum a spus secretarul nostru al apărării, nu ne vom opri până când trupele noastre nu vor fi găsite”, a adăugat ea, aflată la faţa locului, confirmând că recuperarea vehiculului este dificilă.

Ministrul lituanian al afacerilor externe, Kestutis Budrys, i-a spus secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, la Washington, la începutul acestei săptămâni, că ţara sa este pregătită să găzduiască mai multe trupe americane.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Preşedintele american Donald Trump a publicat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, capturi de ecran ale unui mesaj scris de către omologul său francez Emmanuel Macron, care a propus un G7, joi, la Paris, cu Rusia, relatează Le Figaro. 

Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

Donald Trump susține că planul Regatului Unit de a ceda suveranitatea Insulelor Chagos către Mauritius reprezintă „un act de mare prostie”.

Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE o declaraţie comună pe acest subiect, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.