Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Egiptul îşi îngheaţă rolul de mediator în războiul din Fâșia Gaza după asasinarea numărului doi al Hamas în Liban

Egiptul şi-a îngheţat rolul de mediator între Israel şi facţiunile palestiniene pentru a căuta o soluţie la războiul din Fâşia Gaza, după asasinarea numărului doi al biroului politic al Hamas.

„Egiptul a informat oficial Israelul că şi-a îngheţat rolul de mediator între Israel şi facţiunile palestiniene pentru a încheia un acord care să conducă la încheierea războiului" în urma asasinării lui Saleh al-Arouri, marţi, în Liban, atribuită Israelului, au declarat sursele, care au cerut anonimatul ca urmare a caracterului sensibil al acestui subiect, potrivit Agerpres.ro.

Conform aceloraşi surse, mişcările Hamas şi Jihad Islamic au informat la rândul lor Cairo despre suspendarea negocierilor cu Israelul în vederea unei încetări a focului.

Până acum, Egiptul nu a comunicat oficial acest pas, remarcă EFE.

Autorităţile egiptene au confirmat săptămâna trecută că, în calitatea lor de mediator, au prezentat un plan în trei faze, pe care nu l-au explicat pe larg, pentru a ajunge la un acord prin care să se pună capăt războiului din Gaza după ce mai multe delegaţii palestiniene au vizitat Cairo.

Citește și
razboi israel hamas, gaza
2023 în imagini: războiul Israel - Hamas. Moarte și devastare în Gaza, după luni întregi de lupte crâncene | GALERIE FOTO

Surse palestiniene şi egiptene familiarizate cu conversaţiile au declarat pentru EFE, sub condiţia anonimatului, că Egiptul a propus Hamas şi Jihadul Islamic un „dialog naţional palestinian" pentru a pune capăt diviziunii dintre facţiuni şi a forma un „guvern tehnocrat" în Cisiordania şi Gaza.

Acest guvern ar urma să supravegheze reconstrucţia Fâşiei Gaza şi ar pregăti terenul pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale palestiniene, au adăugat sursele citate.

Această propunere reprezintă al doilea punct al planului pe trei axe şi al cărui obiectiv final este realizarea încetării definitive a atacurilor asupra Fâşiei Gaza şi retragerea armatei israeliene din enclava palestiniană.

Prima axă a planului ar fi un armistiţiu de două săptămâni în schimbul eliberării a 40 de ostatici israelieni şi 120 de palestinieni, potrivit surselor menţionate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult