Ce a pățit o profesoară din R. Moldova care a criticat inaugurarea cu fast a unei toalete

62148302

O profesoară de la școala din Republica Moldova unde a fost inaugurată cu fast o toaletă zilele trecute, care s-a arătat deranjată de eveniment, a fost certată de președintele raionului Râșcani, scrie NordNews.md.

Vasile Secrieru a chemat-o în biroul să pe profesoară pentru a o avertiza că școala nu va mai beneficia de susținere finaciară, pentru că nu este „recunoscătoare”.

”Mi-a spus să las directoarea să lucreze, de parcă eu pun bețe-n roate cuiva. Probabil, s-a referit la interviul de ieri. Eu doar mi-am expus părerea, într-o țară democratică, unde presa este liberă. Nu am ofensat pe nimeni. A spus că vom rămâne cu stadionul nereparat. Directoarea m-a sunat dis-de-dimineață și m-a anunțat că sunt așteptată în biroul președintelui raionului, asta deși am avut ore. Eu aveam cele mai negre scenarii, mă gândeam că voi ajunge astăzi să discut și cu domnul Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării”, a declarat Nelea Diaconu, profesoară la școala din Hiliuți.

Profesoara

Președintele raionului Râșcani, Vasile Secrieru a evitat să răspundă la întrebările presei, motivând că abia a ieșit dintr-o ședință și a închis telefonul.

- Este adevărat că ați chemat-o în biroul dvs. pe profesoara Nelea Diaconu?

- Reveniți vă rog mai târziu. Eu acum am iești din ședință.

 

Joi, profesoara Nelea Diaconu a declarat pentru NordNews.md că evenimentul a avut loc în timpul orelor și astfel a fost perturbat procesul educațional în instituție.

”Nu era cazul să mare tam-tam, mare treabă pentru asta, putea mai altfel să facă, nu școala s-a deschis, s-a deschis doar un veceu, și încă s-au fotografiat toți acolo, dar ce așa mare , de ce nu sa făcut nimic când n-au fost alegeri, nu s-a făcut nimic. Mie îmi era rușine, înseamnă că eu dacă acasă mi-am făcut reparație și mi-am deschis veceu eu trebuie să chem raionul”, a declarat ea.

După apariția imaginilor cu cei doi copii la inaugurarea toaletei, deputata din partea Platformei DA, Inga Grigoriu a sesizat Procuratura Generală. Totodată, avocatul poporului a venit cu o reacție, condamnând ferm explotarea imaginii copiilor în scopuri politice.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Vanessa Trump, ultimatum pentru Tiger Woods! Fosta noră a președintelui SUA l-a avertizat pe legendarul jucător de golf
GALERIE FOTO Vanessa Trump, ultimatum pentru Tiger Woods! Fosta noră a președintelui SUA l-a avertizat pe legendarul jucător de golf
Citește și...
Procedurile cruciale pe care trebuie să le îndeplinească echipajul de pe Artemis II. La ce folosește andocarea

Cei patru astronauți care au pornit spre Lună sunt în siguranță și au o stare de spirit excelentă, transmite șeful NASA.  

Donald Trump, aluzii la un ipotetic al treilea război mondial: „Dacă va avea loc vreodată Ăla Mare, știți ce vreau să spun”

Războiul din Iran se apropie de un punct decisiv, susține Donald Trump. Într-un discurs adresat națiunii, liderul american a avertizat că Iranul va fi lovit dur.  

O europarlamentară franco-palestiniană, reținută pentru „apologie a terorismului”. Ancheta vizează un mesaj controversat

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în arest preventiv pentru „apologie a terorismului”, au declarat surse din anturajul său, confirmând o informaţie publicată iniţial de Le Parisien, scrie AFP.

Recomandări
VIDEO. Coiful de la Coţofeneşti şi două brăţări dacice de aur au fost recuperate și prezentate de poliția din Țările de Jos

Coiful de la Coţofeneşti şi două brăţări dacice din aur au fost prezentate publicului de autorităţile din Țările de Jos într-o conferință de presă specială, sub măsuri stricte de securitate, în sală fiind prezente forțe speciale de pază. 

Moment istoric. Parlamentul de la Chișinău a votat pentru ieșirea definitivă a Republicii Moldova din CSI

Parlamentul a aprobat denunțarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI), precum și a Protocolului și Statutului organizației, ceea ce marchează retragerea definitivă a Republicii Moldova din organele statutare ale CSI.

Guvernul a redus acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Benzinăriile își pot schimba prețul o dată pe zi

Grupul de lucru constituit la nivelul Executivului pentru gestionarea crizei carburanților, condus de premierul Ilie Bolojan, a stabilit joi, 2 aprilie 2026, noi măsuri de limitare a crizei carburanților.