Cancelarul Olaf Scholz, reacție furibundă: Remarcile lui Trump despre Zelenski sunt false și periculoase

62498766
Profimedia

Este 'pur și simplu fals și periculos să se nege legitimitatea democratică a președintelui Zelenski', a reacționat miercuri cancelarul Olaf Scholz, după declarațiile președintelui american Donald Trump.

 

'Faptul că, în plin război, nu se pot organiza alegeri corespunde prevederilor constituției ucrainene și legilor electorale. Nimeni nu ar trebui să susțină contrariul', a declarat șeful guvernului german pentru revista Der Spiegel, potrivit Agerpres.

Premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat, de asemenea, miercuri seara, 'sprijinul' pentru președintele ucrainean 'ales în mod democratic', după ce președintele american Donald Trump l-a numit 'dictator'.

Liderul laburist, care a avut o convorbire cu președintele ucrainean, 'și-a exprimat sprijinul pentru acesta (...) în calitate de lider ales democratic al Ucrainei și a declarat că este perfect rezonabil să suspende alegerile în timp de război, așa cum a făcut Regatul Unit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial', a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat. Premierul britanic urmează să se întâlnească cu președintele SUA săptămâna viitoare la Washington, relatează AFP.

Președintele american Donald Trump l-a catalogat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un 'dictator' și l-a avertizat pe acesta 'să se miște repede', pentru că altfel riscă să rămână fără țară, consemnează agențiile internaționale de presă.

Citește și
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

'Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau va rămâne fără țară', a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

'Ador Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică', a adăugat președintele american.

Mai devreme, Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăiește într-o 'bulă de dezinformare rusă', reacție venită după ce președintele american i-a reproșat omologului său ucrainean că a preferat să poarte un război cu Rusia în loc să încerce să ajungă la o înțelegere cu aceasta.

De asemenea, Zelenski și-a manifestat nemulțumirea că Trump a inițiat cu președintele rus Vladimir Putin discuții pentru soluționare războiului provocat de invazia rusă, fără a implica în aceste discuții Kievul și aliații europeni.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

Donald Trump susține că planul Regatului Unit de a ceda suveranitatea Insulelor Chagos către Mauritius reprezintă „un act de mare prostie”.

Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE o declaraţie comună pe acest subiect, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice
Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice

Președintele SUA a susținut public că Danemarca nu ar avea un „drept de proprietate” clar asupra Groenlandei.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.