Pandemia de coronavirus a lovit puternic afacerile mici. Zeci de spații comerciale au rămas goale

×
Publicitate

Zeci de spații comerciale din zonele centrale ale Capitalei sunt acum goale, după ce tot mai mulți antreprenori au fost nevoiți să-și închidă afacerile ori să se mute pe internet.

Potrivit acestora, chiriile sunt greu de suportat când nu există activitate, iar reprezentanții asociației naționale a întreprinderilor mici și mijlocii spun că situația este aceeași în toate orașele mari. Sunt afectate în mod special afacerile mici de cartier, dar și librăriile, saloanele de înfrumusețare sau restaurantele.

Radu deține un lanț de restaurante de tip fast food și de curând a fost nevoit să închidă definitiv un local pentru că nu a mai putut plăti chiria. E posibil ca în viitor să renunțe și la alte spații.

Radu Tănase, proprietar lanț Fast Food: ”Din păcate, toate evenimentele din ultimele două-trei luni au dus la aceste decizii ale noastre de a renunța la anumite spații care aveau chirii destul de mari, chirii care poate în momentul de față au devenit insuportabile pentru noi ca și companie și atunci asta este. Oricât de mult ți-ar plăcea o zonă, o unitate, dacă a ajuns să dea cu minus cumva trebuie să nu adânceșți acest minus și să-l tai de la bază”.

În aceeași situație sunt mulți atreprenori. Bulevardele principale din capitală, de exemplu, sunt acum aproape pustii.

Citește și
Prețul petrolului a „explodat” din nou, din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Marea creștere înregistrată peste noapte
Prețul petrolului a „explodat” din nou, din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Marea creștere înregistrată peste noapte

În zonele centrale din Capitală sunt zeci de astfel de spații, care așteaptă să fie închiriate. Unele dintre ele au fost abandonate încă dinainte de pandemie, iar criza din ultimele lunii le-a îngreunat și mai mult situația proprietarilor, care acum cu greu își mai găsesc chiriași.

Eduard Dinu, economist: ”O bună parte din chiriași. Vorbim de mici afaceri, frizerii, saloane de cosmetică, agenții de pariuri și așa mai departe, care evident n-au mai putut să vândă absolut nimic pentru că acea unitate a fost închisă nici nu au de unde să-și plătească chiria. În acest caz cred că cel mai bun mod pe care îl pot avea proprietarii în discuția cu chiriași este să încerce o renegociere, o reeșalonare, flexibilizare, plecând de la situația reală”.

Asociația Națională de Întreprinderi Mici și Mijlocii susție că situația este aceeși în toată țara.

Feliciu Paraschiv, Asociația Națională de Întreprinderi Mici și Mijlocii: ”Foarte afectați au fost cei cu afacerile foarte mici, business-uri stradale, magazine care videau produse de sezon, haine. Unii au fost nevoiți să închidă. Cei care au mai rămas fie aveau spațiile lor private, ori au avut din partea proprietarilor o clemență în ceea ce privește plata chiriilor”.

Cred că cel mai ușor pentru ei acum ar fi s-o ia de la zero cu un ajutor financiar de la stat. Este bun acest ajutor cu subvenționarea de la stat a dobânzilor. Acum să vedem și cum se pune în practică și dacă s-ar putea o scutire de impozit pe o perioadă limitată ar fi binevenită.

Cele mai multe magazine stradale au fost închise în Bucureșți, Brașov, Cluj și Iași. Economiștii susțin că este nevoie și de o schemă de garantare a creditului comercial, asemănătoare cu cea implementată în alte țări europene, pentru a-i ajuta pe antreprenori să-și asigure aprovizionarea magazinelor pe termen lung.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Prețul petrolului a „explodat” din nou, din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Marea creștere înregistrată peste noapte
Prețul petrolului a „explodat” din nou, din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Marea creștere înregistrată peste noapte

Preţul petrolului a depăşit din nou pragul de 100 de dolari pe baril peste noapte, la trei zile după ce a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul războiului dintre SUA şi Israel cu Iranul.

Fermierii ar putea cumpăra motorină la 4 lei. Ministrul Agriculturii: „Să nu mai plătească nici TVA-ul la pompă”
Fermierii ar putea cumpăra motorină la 4 lei. Ministrul Agriculturii: „Să nu mai plătească nici TVA-ul la pompă”

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunţat că Ministerul Agriculturii analizează un nou mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină la un preţ redus direct de la pompă, fără să mai aştepte rambursarea accizei şi a TVA.

Intervenție istorică pe piața petrolului: statele IEA scot din rezerve 400 de milioane de barili. Principalele scenarii
Intervenție istorică pe piața petrolului: statele IEA scot din rezerve 400 de milioane de barili. Principalele scenarii

În perioada în care economia globală era încă afectată de crizele petroliere devastatoare din anii 1970 – care au arătat cât de mare era influența câtorva state producătoare de petrol – a fost creată Agenția Internațională pentru Energie (IEA).

Recomandări
Volodimir Zelenski, vizită oficială, astăzi, în România. Ucraina și România pregătesc producția comună de drone - surse
Volodimir Zelenski, vizită oficială, astăzi, în România. Ucraina și România pregătesc producția comună de drone - surse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face, joi, o vizită oficială în România, urmând a discuta cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan. Liderul de la Kiev va sosi la Palatul Cotroceni la ora 13:30.

Inversiuni de temperatură anunțate de meteorologi. Un val de aer polar se va extinde spre România
Inversiuni de temperatură anunțate de meteorologi. Un val de aer polar se va extinde spre România

România va avea în următoarele zile o vreme relativ stabilă, însă meteorologii avertizează că schimbări importante sunt posibile după jumătatea lunii martie. 

Război în Iran, ziua 13. Iranienii au început să incendieze petroliere; O bază militară italiană a fost bombardată
Război în Iran, ziua 13. Iranienii au început să incendieze petroliere; O bază militară italiană a fost bombardată

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".