Un șofer de autocar de 61 de ani, prins în trafic sub influenţa substanţelor psihoactive, în Giurgiu

62399340
Politia de Frontiera Romana

Un şofer turc, în vârstă de 61 de ani, care efectua transport de persoane cu un autocar, este cercetat penal după ce a fost depistat de poliţiştii giurgiuveni în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean turc, de 61 de ani, la volanul unui autocar care efectua transport persoane. În baza Planului de Acţiune încheiat între Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Giurgiu, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, şoferul turc a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. 

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Un bărbat este anchetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti, după ce a postat pe pagina sa de Facebook şapte mesaje prin care a incitat la violenţă şi ură împotriva premierului României.

Rapperul Wiz Khalifa a contestat condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită în România
Rapperul Wiz Khalifa a contestat condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită în România

Rapperul Wiz Khalifa a depus o contestaţie la executare după condamnarea primită din partea Curţii de Apel Constanţa, de nouă luni de închisoare, pentru că a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please din Costineşti.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026
GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026

Cei mai puternici oameni ai lumii se află în aceste zile la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia.