Trafic paralizat între Arad și Bihor după ce o cisternă cu formol s-a răsturnat. Șoferii au stat blocați ore în șir

×
Codul embed a fost copiat

A fost pericol la limita dintre județele Arad și Bihor, după ce o autocisternă încărcată cu formol s-a răsturnat pe șosea. Din cauza încărcăturii toxice și volatile, mai multe echipaje au intervenit de urgență ca să limiteze pagubele.

Între timp, ceilalți șoferi au așteptat ore în șir pentru ca lichidul să fie mutat în altă cisternă și drumul să fie eliberat.

Șoferul autocisternei venea din Ungaria și urma să aducă formolul la o firmă din țară, însă transportul a fost întrerupt, cel mai probabil, din cauza vitezei, care l-a făcut pe cel aflat la volan să scape mastodontul de sub control. Mașina de mare tonaj s-a răsturnat.

Camelia Roșca, ISU Crișana: „ISU Crișana a mobilizat la fața locului două echipaje de pompieri din cadrul stației Ștei, cu o autospecială și ambulanța SMURD a unității. S-au deplasat și pompieri de la ISU Arad cu două autospeciale, din care una CBNR. Pentru maxima siguranță s-a stabilit un perimetru de protecție pe aproximativ 500 de metri. Ulterior, a fost mobilizat și echipajul CBRN al detașamentului 2 Oradea pentru monitorizarea operațiunii de transvazare.”

Circulația oprită din cauza cisternei răsturnate

Circulația a fost oprită în zonă, până când situația a fost remediată. Mulți șoferi au făcut cale întoarsă și s-au deplasat către alte rute. Alții au așteptat ore întregi, până la deschiderea traficului.

Citește și
Accident
Accident grav în Maramureș între un microbuz și un autoturism. Șase persoane rănite, printre care două minore

Bărbat: „Dacă era accidentul mai jos, puteam să-l evităm pe alt drum, așa că dacă este aici, ei presupun că rezervorul este spart și emană vapori de formol, și de aia nu ne lasă. Și acum așteptăm să vină din Debrețen o mașină.”

Reporter: „De cât timp așteptați?”

Femeie: „De vreo trei ore. Știu că s-a răsturnat o cisternă cu un lichid inflamabil și nu ne lasă să trecem.”

Din fericire, nu au existat scurgeri și nici răniți.

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Mai multe persoane au ajuns la spital după un accident grav care s-a produs în Suceava între un microbuz și un camion
Mai multe persoane au ajuns la spital după un accident grav care s-a produs în Suceava între un microbuz și un camion

Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un microbuz cu muncitori a intrat pe sens opus și s-a izbit de un camion care transporta lemne.

Accident grav în Maramureș între un microbuz și un autoturism. Șase persoane rănite, printre care două minore
Accident grav în Maramureș între un microbuz și un autoturism. Șase persoane rănite, printre care două minore

Șase persoane, printre care și două minore, au ajuns la spital în urma unui grav accident de circulație petrecut în Maramureș.  

Accident aviatic grav în Anglia. Un avion pentru transport de organe s-a prăbușit, transformându-se „într-o minge de foc”
Accident aviatic grav în Anglia. Un avion pentru transport de organe s-a prăbușit, transformându-se „într-o minge de foc”

Un avion de 12 metri s-a prăbușit duminică pe aeroportul Southend din Londra. Poliția din Essex a declarat incidentul drept „grav”, iar Zeusch Aviation, operatorul aeronavei, cooperează cu autoritățile în anchetă.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist:„Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist:„Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.

 

Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”
Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”

Sezonul de iarnă începe treptat în stațiunile montane din România. Primele pârtii pentru începători s-au deschis la Brașov, iar, în alte zone, investițiile în zăpadă artificială atrag turiștii.