Singura comună din România cu stații de autobuz moderne și mașină de poliție electrică. Nemulțumirile localnicilor

×
Publicitate

Singura comună cu şosea de centură construită din bani locali se poate lăuda acum şi cu staţii de autobuz ca în filme.

Sunt în număr de 11 şi preţul lor nu este deloc de ignorat. Cu toate acestea edilul localităţii Brazi, din Prahova este mândru şi spune că s-a inspirat din Dubai.

Pe de altă parte, localnicii spun că ar fi avut alte dorinţe.

Cu uşi automate, buton de panică, aer condiţionat şi camere de supraveghere, staţiile din Brazi sunt unice în România, susţine edilul localităţii.

"N-ai cum să intri în staţie decât acţionând butonul ăsta. Apeşi şi automat se deschide", spune primarul.

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

Localnicii însă nu privesc tocmai cu ochi buni aceasta investiţie.

"De banii ăştia cred că ne-ar fi trebuit şi nouă un spital, un dispensar mai mare să facem şi noi analize", spune un localnic.

"E frumos, e bine, e interesant, e util, dar acum problema e de cum păstrează cei care o folosesc", este de părere un alt localnic.

Autorităţile au decis să plătească şi o poliţă de asigurare, aşa că, cei care se gândesc să distrugă investiția vor fi amendaţi şi daţi în judecată.

"Am încercat să fie cât mai aproape de construcţia celor din Dubai, să spunem. Estimarea iniţială a fost de 9000 de euro pe staţie. Sunt 11 staţii în toată comuna", spune primarul comunei, Radu Leonaș.

Pe străzile din Brazi patrulează şi o maşină electrică de poliţie. A costat 35000 de euro, iar din prețul total, 10 mii au fost suportaţi de Ministerul Mediului. În plus, aflăm de la edil că e nevoie de doar 20 de lei şi o oră şi jumătate de încărcare ca maşina să meargă 300 de kilometri.

"Înseamnă vreo 600 de lei pe lună ar fi carburantul, în loc de 3000 de lei, am ajuns la 600 de lei. Poate să fie şi mai puţin. Se amortizează în 4 ani", spune edilul local.

În plus, administraţia îşi permite să le facă un cadou de 2.500 de lei celor ce se căsătoresc, 1.500 de lei celor care aduc pe lume un copil şi chiar să plătească inseminarea in vitro pentru cei care au nevoie de ajutor medical pentru a da naştere unui copil.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.